replică d-lui Florin Constantiniu Un "duel" între intelectuali

este un dialog şi nu o agresiune.

Raymond Aron Domnule profesor, a fost un privilegiu pentru mine să am, în ultimii ani, relaţii amicale cu istoricul şi omul care sînteţi; nu le voi regreta niciodată şi sper ca ele să dăinuie, în virtutea stimei pe care v-o port. Mă adresez direct dvs., ca unui profesor, nu printr-o galanterie de formulare (în realitate, nu am avut şansa de a vă fi student), ci pentru că fac parte dintr-o generaţie care, indiferent de avatarurile mediului nostru academic, a avut întotdeauna ce învăţa de la dvs. În ultimii ani, în cîteva rînduri, aţi semnalat apreciativ unele dintre ideile mele; mai ales atunci cînd aţi făcut-o în mod public, m-am simţit din nou privilegiat - deşi, dincolo de mulţumirile cvasi-mondene pe care vi le-am transmis direct, am ezitat să o fac şi public (din această pagină, să zicem), după cum aţi fi meritat. Este ceea ce regret acum, cu atît mai mult cu cît, incapabil să vă mulţumesc atunci cînd trebuia, iată-mă astăzi provocîndu-vă. O fac cu o netrucată greutate; dar o fac tocmai în virtutea preţuirii pe care mi-o inspiraţi. Ştim la fel de bine că istoricii români au cam renunţat la polemica de idei (dacă nu cumva au renunţat şi a se mai citi între ei...). O fac, aşadar, în principal ca urmare a articolului dvs. Bilanţ 1999 (v. "Naţional", 30 dec. '99); la drept vorbind, a fost - vorba francezilor - o demi-surprise. Cunosc, ca şi toţi cititorii dvs., poziţia pe care aţi adoptat-o în cazul tratatului cu Ucraina sau a "agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei" (formularea vă aparţine) şi, dincolo de rezervele pe care le-aş fi avut, v-am admirat în genere eleganţa frazei şi (de ce nu?) consecvenţa logică. Nu voi deschide aceste capitole (prea importante pentru a le expedia rapid), dar voi începe prin a spune că riscaţi,

în opinia mea, scriind