În numărul 1- 2000 al revistei 22 cinci contribuţii (Gabriel Andreescu, Renate Weber, Sorin Mărculescu, Mihaela Miroiu, Vlad Alexandrescu) comentează respingerea de către Comisiile juridice ale Parlamentului a candidaturii lui H.-R. Patapievici la funcţia de membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Adeseori, revista şi colaboratorii ei au luat, ca şi în cazul de faţă, atitudine faţă de acte echivoce, nocive, dacă nu chiar reprobabile din viaţa publică. Nu prin simple reacţii ori declaraţii de susţinere, ci prin analize care situează fenomenul şi îi examinează implicaţiile. Ce e de remarcat în cazul de faţă e că aproape toţi autorii au avut acelaşi unghi de abordare; toţi s-au referit, ca punct esenţial, la legalitate (candidatura lui H.-R. Patapievici respectă condiţiile legii, spre deosebire de cele ale lui Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu. Comisiile parlamentare nu au dreptul să respingă o candidatură, ea trebuie votată de plen). V. Alexandrescu a recunoscut meritele lui Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, iar R. Weber faptul că figuri de asemenea anvergură ar fi extrem de necesare într-un organism ce investighează, în fond, o traumă morală a societăţii. Pentru ei, însă, criteriul legii a stat mai presus de criteriul personalităţii. Dintr-un anume punct de vedere, poziţia e, evident, de înţeles şi plină, ea însăşi, de legitimitate. O democraţie fiabilă se construieşte prin respectarea generală a legilor, prin instituţii care ajung să funcţioneze atît de bine încît, la limită, funcţionează aproape singure, diferenţele fiind minime în cazul schimbărilor din post. Stabilitatea, continuitatea, siguranţa democraţiei se obţin printr-un asemenea tip de instituţii. Nu am, în cazul de faţă, altă competenţă decît a omului curent. S-a spus însă pînă la saţietate, că religia ar putea, ar fi binevenită să joace un rol în morala comunitară