Acum 100 de ani, în 1900, apărea Interpretarea viselor de Sigmund Freud. Cartea a trecut aproape neobservată. Locuitorii planetei stăteau cu gîturile întinse spre cer. Cu ochii holbaţi în lunete să vadă cînd vine apocalipsul. Imaginea sfîrşitului lumii e cu mult mai veche, coincide cu naşterea viselor. Iată că şi în 2000 lucrurile se petrec cam la fel. Visăm dezastre, prezicem inundaţii etc. Şi nu se întîmplă nimic. Mă gîndesc ce trişti trebuie să fie dezamăgiţii de profesie! În noaptea anului nou pămîntul nu a fost devastat de un hurricane. Ce se întîmpla în Franţa în preajma Crăciunului părea să le confirme aşteptările. Eram aşa de convins încît mi-am contramandat o vacanţă la Paris, văzînd imaginile diluviului la emisiunile de ştiri TV. Asta înseamnă să fii prea credul. Rămas la Bucureşti am rasfoit ceva presă veche.Am dat peste copia unei anchete făcute de Dilema chiar la început. Întîi m-am bucurat că am supravieţuit atîta amar de vreme. Întrebarile redacţiei voiau să afle multe despre o gazetă de cultură. Nu mi-am schimbat opiniile de atunci. Semn că timpul a cam stat în loc. Societatea românească ne pune probleme aproape identice. Am mers mai încet decît am fi vrut şi visam. Şi azi cred că o gazetă se adresează unui public oarecum specializat. Redactorii îl au în minte cînd fac sumarele, cînd aleg colaboratorii şi dau stilul gazetei. Cine ne citeşte? e chestiunea focală. Nu scriem pentru cine nu ne citeşte ori pentru un cititor potenţial. Cine are azi, mă rog, bani de cheltuit pe o gazetă? Cine are bani, nu citeşte gazete, cine ar vrea sa citească gazete, nu are bani. Intelectualul român - de la bursier la pensionar - stă cam prost cu finanţele. Cine are un cont gras la bancă nu are timp de citit. Pînă să avem o burghezie educată mai trece - din veneraţie - o generaţie. Pînă atunci ce face autorele? Autorele s-a transformat într-un Rică Venturiano cu t