Dar eu am făcut-o /cartea aceasta/ pentru mine,
am înşirat în ea numai gînduri de-ale mele, la întîmplare
şi fără nici o socoteală. (...) Mie-mi place tot ce alţii găsesc urît,
iar ce laudă ei, eu găsesc că e prost - de unde se vede
ce fel de fire am.
(Sei Şonagon, Însemnări de căpătîi)
Manipulare prin sărut.
Talentul de a nu săruta gratuit Început de ianuarie. La uşa unui bloc vechi, din centrul Bucureştiului, stă de pază o femeie de serviciu. Fumează ţigări proaste. Cum se apropie cineva de uşă, se repede să-l sărute, cu aceste cuvinte bizare: ce faci, măăă! însoţite de o împuşcătură de fum în obrazul victimei. Oamenii din bloc ştiu cum trebuie să răspundă tentativei de sărut şi încep să se scotocească prin buzunare. Pe stradă, o fetiţă de vreo opt ani, cu un muţunache în mînă. L-a primit de curînd şi l-a scos la plimbare. Se apropie o doamnă, probabil autoarea cadoului. Îţi place, e drăguţ? În loc de răspuns, fata îl sărută, ţuguindu-şi buzişoarele, drept pe botul mustăcios. Cum va face mai tîrziu, cu cine ştie ce alţi muţunache mustăcioşi. Sărutul lui Iuda. Poate că aici Isus s-a arătat cel mai crud. Oare dacă în loc să-i spună "Prietene, ce ai venit să faci, fă!" (Matei, 26, 50), Isus l-ar fi oprit să-l sărute, Lasă, nu, nu e nevoie de asta, altă dată! n-ar fi fost mai uşor păcatul lui Iuda? Oare Isus nu l-ar fi putut ajuta pe ucenicul său, unul din cei doisprezece, să păcătuiască mai puţin? "Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneţi mîna pe el!" (Matei, 26, 48) le spune trădătorul trimişilor înarmaţi. De ce a ales Iuda tocmai sărutul ca semnal? Şi de ce nu există sărutul lui Iuda în Evanghelia după Ioan? În schimb există la Marcu: Iuda, după ce stabileşte semnul, s-a apropiat de Isus "şi I-a zis: Învăţătorule! Şi l-a sărutat mult" (14, 45). Era doar lăcomie de bani? Minciună? Era un rămas bun? Era disperare? Er
