Stăm la noul café-bar, amenajat după exigenţele lumii noi, cu scaune ergonomice şi cu măsuţe frumos împodobite cu scrumiere inscripţionate cu marca de ţigări Marlboro. Stăm şi discutăm una, alta cu Iosif Bobinaş şi cu încă vreo doi demni căutători ai adevărului. Bine ne este, adînc tragem fum în piept, duios sorbim din pahare vodca rusească şi mult discutăm, nu cu agitaţii inutile, nu ne macină tumultul, acesta nu caracterizează întîlnirea noastră, ci o anume dezabuzare calmă, dublată de sentimentul specific acelor inşi care multe au căutat, multe ştiu şi tot n-au ajuns la capătul căutărilor. Şi pe cînd stăm noi caracterizaţi de asemenea stări, tocmai vine feciorul şturlubatic care peste tot este el prezent, foarte activ se manifestă la comemorări, şi mai ales cînd a venit Majestatea Sa Regele şi a vizitat camerele jupuite de mortar ale memorialului revoluţiei. Atunci, în marea aglomeraţie de dinaintea fotografiilor revoluţiei, pe dinaintea schemelor care limpede arată oricui vrea să vadă cum anume au avansat ofiţerii responsabili de grozăviile reprimărilor, el deodată izbucneşte în recitarea unei poezii vindicative în care cere, în versuri ritmate şi în rime tumultoase, să fie aflaţi şi pedepsiţi cei care au făcut toate cîte le-au făcut. Linişte mare s-a lăsat pe cînd el cu voce tare tocmai a izbucnit în recitarea versurilor, toţi îl ascultă, primar, prefect, parlamentari care cordial şi (puţintel) electoral se întreţin cu lumea, toţi se opresc din vorbele lor, din discuţii, din observaţii, din replici cam mondene şi politicoase, toţi ascultă izbiţi de vocea lui stridentă, de acutele lui prea peste poate, ascultăm uşor vinovaţi şi pe urmă mai departe mergem noi, ne înghesuim comemorativ, din poze ne privesc figuri tinere, foarte tinere: "indiferent de naţionalitate au fost loviţi de glonţ", spune mai marele camerelor jupuite de mortar, şi arată mai multe nume