Fără să fie inedită, comparaţia dintre fascism şi comunism, dintre nazism şi stalinism a cunoscut după 1989 o ascensiune spectaculoasă, atît în dezbaterile academice, cît şi în cele deschise ori destinate unui public larg. Succesul de librărie pe care l-a avut "Cartea neagră a comunismului", atît în Franţa, cît şi în ţările în care a fost tradusă, România fiind una dintre ele, nu este în acest sens decît o dovadă de domeniul evidenţei. Istoria acestei comparaţii a început însă devreme, în anii '20, iar pionierii ei au fost aderenţi, chiar militanţi comunişti dezamăgiţi de evoluţia unui sistem în care crezuseră. Dacă fostul lider bolşevic Buharin şi eseistul Nicolai Berdiaev au folosit-o, printre primii, exclusiv pentru a denunţa practicile impuse de Stalin, doi scriitori politic situaţi şi angajaţi la stînga, românul Panait Istrati şi ungurul Attila Jozsef, aveau să asimileze deschis, în anii '30, cele două sisteme. Attila Jozsef, de altfel, a şi inventat expresia "kommunofasizmus", "comunofascism", ce avea să facă însă carieră în Est abia şase decenii mai tîrziu, fără a i se mai şti autorul. În lumea ştiinţifică şi universitară, comparaţia dintre cele două sisteme a intrat odată cu impunerea conceptului de "totalitarism", ce permitea analiza lor în paralel şi o perspectivă relativ unitară. Prăbuşirea sistemului comunist în ţările Europei de răsărit şi în Uniunea Sovietică, dar mai ales deschiderea arhivelor şi progresele făcute în studierea istoriei URSS şi a comunismului au relansat această comparaţie. Într-o asemenea măsură încît a părut chiar să devină dimensiunea dominantă a dezbaterilor despre natură şi istoria comunismului ca sistem politic. Deşi în Franţa şi, prin extensie, în spaţiul occidental, actualitatea comparaţiei între fascism şi comunism, între nazism şi stalinism a fost resuscitată de eseul lui François Furet, Trecutul unei iluzii, ca şi de a