De zece ani, pierdem bani la ruleta inflaţiei. Am pierdut toate economiile de la CEC în primii doi ani de după liberalizarea preţurilor. Ni s-a înjumătăţit salariul real, au scăzut consumurile. Inflaţia s-a jucat cu noi, urcînd şi coborînd de la o lună la alta, de la un an la altul, alergînd însă numai pe cai mari. Cum va fi în anul 2000? Poate că nota de plată pentru accelerarea reformelor va fi mai dură decît în anii anteriori. Un lucru e cert însă: inflaţia va fi mai mică. Dacă se va situa în jur de 25 la sută, vom avea cea mai lentă creştere de preţuri din '91 încoace. De austeritate însă nu vom scăpa. Chiar dacă ţinta centrală a oricărei activităţi economice nu poate fi alta decît consumul, vom fi nevoiţi să consumăm cu măsură. Sigur, consumul e legat de producţie. Dacă nu se produce nu avem ce consuma. Dar şi reciproca e la fel de adevărată; dacă producţia nu e consumată, pentru că piaţa n-o recunoaşte, producătorul nu-şi justifică existenţa. Aşadar, trebuie să-şi restructureze activitatea ori să dispară. Nu e însă posibil ca întîi să fie extins consumul şi abia apoi să crească producţia, cu intenţia bună de... a face ceva pentru oameni. Dacă s-ar proceda aşa ar ieşi rău. În PIB, valorile obţinute din producţia industrială ar fi mai mici. În schimb, ar creşte substanţial veniturile din muncă şi consumul final al populaţiei. Inflaţia ar urca şi mai mult în loc să scadă. După nouă ani de la punerea în mişcare a aspiratorului inflaţionist, care "a strîns" banii în plus aflaţi la populaţie şi în economie, echilibrul între cerere (cea solvabilă) şi ofertă nu s-a produs. Desigur, din cauza încetinirii reformelor reale. Pînă în prezent, nici structural şi nici calitativ, piaţa de consum nu asigură oferta care să corespundă nevoilor populaţiei. Şi, mai cu seamă, sîntem încă departe de o piaţă normală, care să fie dominată de consumatori. Piaţa e dominată de mari