Cand a aparut in familie era un pisoi adolescent, obraznic, rasfatat si frumos din cale afara. A primit numele Kitty.

Blanita ii era gri, pernutele si nasul gri, iar ochii impleteau culoarea chihlimbarului cu cenusiul din blana. Un mic smoc de blana alba sub o labuta il deosebea de alti pisoi de soiul lui.

Eroul este motanul unei foste colege. L-a adunat intr-o seara de pe strada, fara a fi atunci hotarata ca ar dori un animal in casa. Ochii rugatori ai lui Kitty au convins-o insa ca alta cale nu exista. Din primul moment, s-a instalat in functia de stapan al casei. Mai presus de toate insa, Kitty era vanator si nu unul oarecare, ci unul de elita, spre onoarea neamului pisicesc de apartament.

Dupa cina rafinata si copioasa pregatita de stapana, motaia cuminte pe pernuta lui, pana la ora stingerii. Atunci, sarea la usa si cerea sa fie lasat afara. Degeaba i s-a explicat ca este un motan privilegiat care nu duce grija zilei de maine, ca este un "boier" si nu se cuvine sa umble noaptea pe maidan, Kitty nu se lasa pana cand nu iesea din casa.

In existenta sa, motanul a intalnit tot felul de oameni: unii il admirau de la distanta, altii il scarpinau intre urechi, iar altii il ignorau pur si simplu. El era oricum fericit si convins ca asa trebuie sa fie. Necazul este ca viata nu e numai roz, si asta mai ales pentru un biet motan. Curand, a mai descoperit o categorie de oameni: aceia care nu scapa nici o ocazie de a chinui un animal. Astfel, el a incercat sa-i deosebeasca pe cei buni de cei rai si a crezut ca cei care-i deschid usa blocului sunt buni, dar nu a fost intotdeauna asa. De multe ori, a fost poftit politicos sa intre in bloc, iar mai apoi i s-a administrat un picior in coaste, "cu simt de raspundere". El a indurat totul cu stoicism, stiind ca la capatul scarilor i se deschide o alta usa, prin care intra intr-un loc unde este stapan, iub