Revazand filmul sosirii la Bucuresti a lui Placido Domingo, in aprilie 1994, retraiesti surpriza "listei" pe care marele cantaret a citit-o pe scena Salii Palatului.
Va aduceti aminte: este o lista cu cateva zeci de nume ale artistilor lirici si ale dirijorilor Romani, cu care Domingo a colaborat de-a lungul vremii. Nume de prima marime, care continuau o traditie glorioasa (sa ne amintim ca o romanca, Darclee, a fost prima Tosca, exact acum 100 de ani!) si care obliga la confirmarea de noi valori de talie mondiala. Rampa de lansare pentru toate aceste nume a fost, indiferent de epoca, Opera Romana. La inceput de an, am purtat o discutie cu directorul Operei Nationale Romane, dirijorul Rasvan Cernat.
- Maestre, prima intrebare este una "standard": ce inseamna sa fii directorul celui mai important teatru liric romanesc?
- Sigur ca este impresionant sa conduci prima scena lirica a tarii. Cand m-am prezentat la concursul pentru ocuparea postului, am fost perfect constient de ceea ce ma va astepta daca voi castiga aceasta competitie. Ideea mea de baza a fost de a face orice efort pentru a readuce publicul la spectacole, pentru a reda fastul spectacolului de opera, pentru a transforma serile de opera si balet in evenimente. Pentru aceasta, mi-am elaborat un plan, o strategie, care a inceput sa-si arate roadele, salile au inceput sa fie din nou pline de spectatori! Opera Nationala este o institutie extrem de complexa si de importanta pentru cultura romaneasca. Am spus ca este o institutie complexa, pentru ca reuneste artisti din mai multe domenii (cantareti, balerini, instrumentisti), dar are si un numar impresionant de oameni - bine pregatiti - care lucreaza in compartimentele tehnice, de multe ori fiind aproape la fel de importanti ca si cei care evolueaza pe scena.
- Foarte dificil de condus aceasta "barca", mai ales in condi
