In Piata Universitatii, ca si in Piata Revolutiei, la pragul dintre secole a fost sarbatoare.
O sarbatoare alcatuita din timp, cu multa grija, cu minutie, cu indelungate repetitii de interpretare si de miscare. Realizatorii (bravo, Pro Tv, pentru minunata sarbatoare organizata) nu au precupetit nici un efort, nici un ban, pentru ca totul sa iasa bine. Ba chiar excelent. Pentru ca spectacolele desfasurate in aer liber, gazduite de imensele scene ridicate si ele din timp si cu mult gust sa fie la inaltimea sperantelor cu care noi toti, oameni marunti sau oameni avuti, ne-am pregatit sa intampinam tulburatorul an 2000. Pentru ca, privind pe micile ecrane, serbarile organizate in alte capitale ale lumii, sa nu ne fie rusine! Si nu ne-a fost!
"Inarmati" cu telecomanda, romanii ramasi acasa, cu ochii la televizor, s-au bucurat nu numai privind evolutia tinerilor interpreti si interprete, curajul cu care au infruntat frigul si viscolul de dragul artei. Ei s-au contaminat de entuziasmul celor sositi, cu mic, cu mare, cu miile si miile din casele Bucurestilor ori tocmai de hat! departe, din Moldova ori din Maramures, pentru a sarbatori laolalta implinirea celor 2000 de ani de cand s-a intrupat pe acest pamant Iisus Christos.
Dar inca si mai mult decat sarbatoarea organizata de Om, ne-a bucurat sarbatoarea organizata de insusi Dumnezeu! Dumnezeu, cel care ne-a zambit, la fel ca acum zece ani. Si care ne-a trimis, inca din Noaptea Anului Nou, suvoi de ganduri bune si speranta in inimi. Si deasupra tarii, un nor pufos si alb, nascator de Bine! Din norul asta alb, s-a ivit un viscol cu puteri miraculoase, chiar deasupra Capitalei. Un viscol datator de curat si de innoire. Acel curat si acea innoire de care avem, cu totii, atata nevoie.
Cei cu ochii mai buni, cu ochi mai atenti, vor fi zarit rotindu-se in valtoarea fulgilor de zapada un stol de ingeri st
