Liviu Antonesei Intr-o vreme ii invidiam pe somalezi pentru ca ocupa locul unu in lume macar in privinta unui lucru: productia de camile. Pe atunci ma indoiam serios de faptul ca noi, romanii, am putea fi pe locul intai in lume la ceva laudabil. Dar iata, spre rusinea mea, nu stiam ca romanii ocupa primul loc, nu la productia de animale mici de blana, nu la cresterea albinelor, ci la numarul de reviste de cultura. Rezistenta revistelor de cultura in desertul autohton al economiei de piata e unul dintre putinele motive de optimism ale intelectualului roman.
Dar, in nici un caz, nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece. Numarul sporit al acestor reviste nu implica automat si valoarea lor. Multe dintre ele "traiesc" din inertia traditiei, drept piese de muzeu, multumind vanitatea catorva functionari. Reaparitia revistei "Timpul" vine sa completeze un gol pe care il lasase in spatiul cultural iesean.
Liviu Antonesei gaseste din nou ca cea mai buna politica e cultura. Intentiile nu au nevoie de prea multe comentarii. Revista "va ramane aceeasi publicatie culturala in sensul complet al cuvantului, care nu se va sfii sa alature in paginile sale cele mai diferite dimensiuni ale domeniului: literatura, eseul de idei, comentariul fenomenului artistic curent. Cum nu se va sfii sa promoveze in continuare tinerii, ce vor semna alaturi de personalitatile consacrate ale momentului.
Vom continua de asemenea sa stimulam polemica si spiritul critic, vom provoca prin toate caile legitime, deci civilizate, schimburile chiar acide de opinii" (inca un inceput, Liviu Antonesei). Inca din acest numar, revigorarea spiritului critic pare cat se poate de serioasa. Dupa ce si-a luat adio de la poezie (adio adio dragi poezii, Ed. OuTopos, Iasi, 1999), O. Nimigean isi ia adio si de la domnul Pinko, hotarandu-se sa descurce itele poeziei iesene: "Am impresia
