Mă aflu pe pragul, atât de aşteptat, atât de temut, atât de sperat al unui Nou Ev. Şovăind: să împărtăşesc sau nu iluzia că pătrundem o dată cu anul 2000 într-un nou mileniu şi ne despărţim de secolul XX, deşi ni s-a atras stăruitor atenţia că şi mileniul şi secolul nu pot începe înainte de 2001? Acum n-a început încă nimic. Magia ţine doar de cifra rotundă la care unii dintre noi nici nu credeau a ajunge vreodată: 2000. Atât de înfricoşătoare sau dătătoare de speranţă încât desfide şi socotelile aritmetice elementare şi controversele datărilor istorice.

Poate că ne este necesară o pauză în reflecţii şi în fapte. Poate că ne trebuie acest răstimp pentru a cântări sinistra originalitate a secolului prin care am trecut şi care a combinat progresul cunoaşterii ştiinţifice cu barbaria, dându-i aspecte sofisticate sau menţinând-o la nivelul tribal. Între camera de gazare nazistă şi canibalismul descris în spaţiul concentraţionar comunist de un Marcenko, răul şi crima şi-au păstrat acelaşi statut sălbatec, dar, în acelaşi timp, au fost aduse la ceasul tehnologiei celei mai avansate. Tot astfel un tip nou de regim terorist, autoritar, represiv, mutilant a transformat în gheenă secolul al XX-lea: totalitarismul sub cele două forme ale sale, comunismul şi nazismul, i-a fost semn şi destin. Diferenţa cu celelalte regimuri tiranice o dădea chiar numele: pentru prima oară sclavia se întindea, devorând-o, peste întreaga societate, mai mult, pătrundea în psihologia fiecărui individ, fisurând-o până la dispariţia tiparului originar. Totalitarismul - aşa cum a fost descris de Hannah Arendt, şi comentat de atâţia filosofi ai istoriei -, stă în Ochiul lui Big Brother de care nu scapi în nici o cămară a sufletului şi a minţii tale.

Bine - mi s-ar putea replica - dar totalitarismul a dispărut de pe ecranul istoriei, cel nazist acum o jumătate de veac, cel comunist, gr