Urmăresc de multă vreme în presa literară scrisul lui Graţian Jucan. România literară a consemnat, cu un an în urmă, prin editorialul d-lui N. Manolescu, hărnicia acestui profesor bucovinean, care ilustrează exemplar cercetarea de istorie literară locală. El continuă în felul acesta exegezele mai vechilor profesori bucovineni Leca Murariu, Constantin Loghin ş.a. scriind fie monografii despre aşezările româneşti din Bucovina, vetre de istorie (Câmpulungul Moldovenesc, Fundu Moldovei ş.a.) fie studii şi articole despre Eminescu, cu o stăruinţă ce durează de aproape patru decenii.

Paginile de istorie literară ale lui Graţian Jucan se încadrează în ceea ce Perpessicius numea "menţiuni" de istorie literară. Ele sunt contribuţii oneste şi informate, expuse cu o rigoare şi claritate didactice. Reluate, multe dintre ele, din revistele literare, sunt, de data aceasta orânduite în aşa fel încât să ilustreze tema abordată: Eminescu şi Ardealul, în cercetarea căreia a găsit îndemnuri fie în opera poetului, fie în puţinele mărturisiri autobiografice din publicistica sa: "Întâmplarea m-a făcut ca din copilărie încă, să cunosc poporul românesc, din apele Nistrului începând, în cruciş şi-n curmeziş până-n Tisa şi Dunăre". În lumina cercetărilor recente de istorie literară (v. D. Vatamaniuc, Blajul - vatra străbunilor lui Eminescu în vol. "Eminescu şi Transilvania", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, Ion Roşu, Legendă şi adevăr în biografia lui Eminescu, vol. I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1999) s-a consolidat adevărul biografic potrivit căruia ascendenţii pe linie paternă ai poetului sunt ardeleni. Argumentul cărţii lui Graţian Jucan explică tocmai complexitatea acestor legături cu Transilvania ale poetului care duc la concluzia că Eminescu nu poate fi înţeles fără Transilvania, că "nici una din cele trei mari provincii româneşti nu este reprezent