Dintre "vocile" eminesciene din "Luceafărul", cea a Cătălinei a fost mult timp rău înţeleasă şi simplificată. Să privim cu ochii şi cu simţurile fetei ce se întâmplă în strofele 7-11. Ele par a nota "gesturile" lui Hyperion, treptata lui afundare în pasiune. Şi dacă este cu totul altceva? Nu cumva, poetul pune pe seama astrului trăirile erotic-narcisice ale unei fecioare ajunse în pragul erotismului adult? O părăsisem în strofa precedentă, în plină reverie, cu inima şi sufletul pe cale de a se "împle" de dorul Luceafărului. E important să înţelegem că, în mare, nu vom mai ieşi nici o clipă din fantasmele şi visele Cătălinei, până la apariţia terestrului Cătălin, în strofa 44!

În "Călin (file de poveste)", situaţia e asemănătoare. O fată de crai, închisă în tăinuitul său "ietac", unde nici un seducător nu ar putea ajunge (precum Danaë în turn, unde Zeus o va iubi sub forma unei ploi de aur), visează că un Zburător vine s-o răpească. Tabloul frumoasei adormite, "întinsă în crivat", sub lumina îmbelşugată a lunii, e cu migală dezvăluit: "Trupul alb în goliciunea, curăţia ei de fată"; "De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc"... Or, Zburătorul răzbeşte până la "ietac"; a doua zi, tânăra femeie se miră că în oglindă "ale ei buze se văd vinete şi supte"; el va reveni noapte de noapte, iubita trezindu-se şi reţinându-l - ca Psyché pe Eros.

Cătălina nu visează la vreun "zburător cu negre plete", ci la un partener cu desăvârşire de neatins, o fantasmă cerească de bărbat - Luceafărul. Din punct de vedere al maturităţii erotice, ea e mai puţin "gata" decât fata din "Călin" (căreia i s-ar potrivi şi senzualul vers al lui Leonid Dimov: "Pierdută-n somn şi-n mângâiere"...). Cătălina e trează, se duce la fereastră, e în reverie. Trăirea dorinţei rămâne castă. Fetei i se pare că astrul s-aprinde mai viu când o vede, că el o urmează "pas cu pas" o învăluie ca