Un român care vizitează Parisul are o datorie de suflet de a se duce să vadă cimitirul istoric al Franţei Père Lachaise şi de a se închina la mormântul lui Enescu, aflat aici din 1955, de la dispariţia sa. Père Lachaise rămâne un emoţionant muzeu de monumente funerare vechi, cu valoare istorică. Îşi dorm aici somnul de veci mari scriitori, pictori şi sculptori, muzicieni şi politicieni ai Franţei sau ai lumii, precum: Balzac, Alfred de Musset, A. Daudet, Oscar Wilde, Proust, Molière şi La Fontaine, G. Bizet, Chopin, Rossini, Charpentier şi alţii.

Cu tristeţe şi stupoare am constatat că pe harta de la poarta cimitirului, unde sunt indicate poziţiile monumentelor, nu figurează Enescu la litera E. Am pornit pe alei cu dorinţa de a-l găsi pentru a-mi desăvârşi astfel misiunea mea culturală în capitala Franţei. Fără nici o indicaţie sau indiciu l-am descoperit în cele din urmă printr-un miracol şi am păstrat un moment de reculegere la mormântul său. Am părăsit cimitirul cu un sentiment de regret şi nemărginită durere. Este inadmisibil ca un asemenea mare compozitor, intrat în universalitate, să nu figureze nicăieri şi aş spune că aceasta se datorează, din păcate, în parte, şi dezinteresului şi indiferenţei, în timp, a Ambasadei noastre, care nu s-a străduit să sensibilizeze Primăria Parisului pentru a-i acorda onorul cuvenit muzicianului român.

După cum se ştie, Enescu şi-a trăit aici ultima parte din viaţă, a concertat pe podiumul celebrei Săli de concerte Pleyel, repurtând succese de prestigiu.

Şi cum era şi normal, mi-am acordat un timp special pentru a asculta câteva concerte, adevărate evenimente muzicale. Conducerea Orchestrei din Paris invită într-o stagiune mai multe ansambluri orchestrale importante din lume pentru a evolua în această sală, ceea ce conferă vieţii muzicale o mai mare diversitate de stiluri şi maniere de interpretare. @N