Poet si traducator de renume, autor a 11 volume de poezie, multe dintre ele incununate de premiile Uniunii Scriitorilor, Aspro sau Struga, reprezentant de frunte al generatiei "80 si, alaturi de Stefan Augustin Doinas, cel mai tradus poet roman contemporan, Ioan Flora si-a lasat casa, prietenii si jumatate de viata la Novisad, pentru a veni definitiv in Romania. Si-a castigat cu multe sacrificii dreptul de a scrie in limba romana si cunoaste ca nimeni altcineva bucuria de "a sta in limba ta materna ca la tine acasa".
Poezii cu dosar penal
- Ioan Flora, esti un scriitor cunoscut. Cartile tale au fost traduse in mai multe limbi si ai obtinut numeroase premii literare de prestigiu. Ceea ce se stie mai putin despre tine este faptul ca ai venit in Romania din Banatul sarbesc. Cum e sa fii roman traitor in alta tara? Cat de roman iti permiteai sa fii la Pancevo?
- E o intrebare grea, la care nu pot raspunde in doar cateva cuvinte. In orice caz, copil fiind, vorbeam sarbeste, dar simteam ca sunt altfel. Nu-mi era clara identitatea. Abia in liceu, o data cu lecturile si cu poezia ce o scriam mai avantat, am inceput sa-mi constientizez originea, influentat de unii profesori, dar si de un coleg, Ionel Beca, mai roman decat noi toti la un loc. Era din Alibunar, despre care vorbea cu patima, numindu-l "Alba-Iulia a romanilor sarbi". La randul meu, imi place sa compar Banatul sarbesc cu Baraganul - o campie imensa, care isi are Dunarea sa ca limita. Port cu mine mereu aceasta imagine - un ocean vegetal de grau si porumb unduitor. Cat cuprinzi cu ochii nu vezi decat grau. Grau atat in cer, cat si pe pamant.
Nu e usor sa fii roman departe de tara. Strabunicul meu, Stefan Banlojan, oier venit din Banloc, din Ardeal, facuse scoala ungureasca. Bunicii au mers la scoala sarbeasca, iar parintii la cea nemteasca. Abia dupa 1930 au venit in Pancevo invatat
