•De cateva zile, in mediile autohtone, indeosebi pe canalele audio-vizuale, survine un moment (de fapt, sunt mai multe!) in cadrul caruia niste crainici cu voce dramatica -- anuntand, parca, cine stie ce calamitate nationala abatuta din senin asupra poporului platitor de abonament -- informeaza, lugubru, ca se apropie ziua de 15 ianuarie si, odata cu aceasta, se declanseaza (belicos limbaj) "actiunile" prevazute sa bifeze «Anul 2000 -- anul Eminescu».
Cele 12 luni fiind dedicate, mai exact, comemorarii a 150 de ani de la nasterea (aici e aici!) Poetului-Nepereche, Unicului, Marelui, Bardului National, si mai nou, Eminescului chemat, o, tempora! "sa ne judece". Luat prin surprindere, desigur, oricare compatriot dotat cu ceva gandire critica, ori macar cu un rudimentar simt al ridicolului -- ce-l fereste sa calce prea des in toate «strachinile» rasarite-n cale -- resimte un fior acut de teroare: Iar incep! Sa te tii, trambite si maimutareala "pioasa", si lacrimi pe florile depuse, in ritm de mars funebru, pe la statuile Poetului, si (brr!) "actiuni", simpozioane, «spectacole de sunet si lumina», si expozitii, si pelerinaje, si imanifestari omagiale»! Toate, numai bune pentru "datul in stamba" al te miri caror refuzati de Idee, care dau navala la microfon; stiind ca, pentru ei, asta e singura si ultima ocazie in care lumea induiosata, vezi, doamne, de "spectacol"!, pare dispusa sa le treaca cu vederea refularile si exhibitiile "artistice"... Asa sa fie, oare? Si, daca e asa, cum de s-au pricopsit tocmai romanii cu acest apetit morbid pentru defularile colective, ciclice - chipurile, induse de «agentul Eminescu», stiut fiind ca o asemenea manie nu-i "asupreste" nici pe francezi, englezi, bulgari, nici pe americani, nemti, polonezi sau rusi?
Despre reflexul pavlovian al 'exceptiei', la romani
I s-a spus si continua, pana astazi, s
