Care o fi, oare, antonimul cel mai potrivit pentru cuvîntul "artă"? E drept că nu există sinonime sau antonime perfecte, dar întrebarea aceasta nu a încetat să mă frămînte pe parcursul lecturii a două cărţi de curînd publicate de o editură prestigioasă, Institutul European de la Iaşi. Amîndouă au cuvîntul "artă" în titlu, amîndouă mi-au creat o oarece stupoare, din motive diferite. Însă în ambele cazuri, stupoarea a fost aceeaşi: a incompetenţei şi inadecvării. Cititorul ce-şi va plimba privirile pe rafturile librăriilor va fi, poate, atras de aceste două titluri, Arta de a seduce şi Arta de a trăda, ba chiar ispitit să fantazeze vreo legătură subtilă între tratatele cu pricina. O legătură există, e adevărat, dar nu una de idei, ci mai degrabă de calitate a performanţei editoriale şi scriitoriceşti. În accepţiunea concretă a termenului, "artă" înseamnă "tehnică", iar o carte purtînd titlul Arta de... poate trece, perfect legitim, drept manual. Ea ar trebui să conţină o serie de observaţii utile şi instrucţiuni menite să ofere cuiva o abilitate anume, deprinderea de a face un lucru oarecare. Arta persuasiunii, de pildă, nu se referă la o inspiraţie divină şi misterioasă, ci la un set de strategii explicite, pe care le poţi studia şi apoi folosi, spre a deveni astfel un bun orator, o persoană capabilă să-i convingă pe ceilalţi.

Fac astfel de banale precizări pentru a lămuri dintru început de ce titlurile celor două cărţi publicate de Editura Institutul European sînt inadecvate. Să nu ne închipuim că vom deprinde meşteşugul trădării (în caz că aceasta ne-ar pofti inima ori spiritul) citind eseul lui Casamayor. Nici măcar meseria de Relaţii publice nu o vom pricepe sau cu atît mai puţin învăţa din paginile Tatianei Lebedeva. Arta de a trăda este, în varianta apreciativă cea mai caritabilă, un excurs pe alocuri agreabil de antropologie, filozofie