Am urmărit de mai multe ori, în această rubrică, măruntele inovaţii ale textelor de mică publicitate: chiar dacă nu totdeauna foarte interesante din punct de vedere strict lingvistic, acestea sînt semnificative pentru schimbarea obiceiurilor, a mentalităţii, a stilului de viaţă autohton. Dacă nu

s-au făcut încă, se vor face în curînd cercetări, se vor redacta poate teze de licenţă în care etapele tranziţiei societăţii româneşti să fie urmărite cu ajutorul anunţurilor de mică publicitate: de la vînzarea, în 1990, a volumului Omagiu sau a locurilor pe liste de aşteptare pînă la ofertele, în 1999, de vile, fabrici sau autobuze. Fără a mai fi nevoie să recurgem la aberaţiile totale, culese şi reproduse de revistele umoristice, normalitatea însăşi e destul de spectaculoasă în dinamica ei: inventivitatea caracterizărilor din cererile sau ofertele de serviciu, lărgirea sensului cîte unui cuvînt (deosebit, menajeră), atribuirea de calificative ("zonă civilizată"), modul umanizat sau obiectualizat de a vorbi despre animale, îndrăznelile anunţurilor mai mult sau mai puţin matrimoniale, desemnările neoficiale ale cartierelor şi zonelor bucureştene, pitorescul remarcabil şi stilul hibrid al anunţurilor vrăjitoreşti, strategiile persuasive preluate de la publicitatea propriu-zisă etc. Reluînd acum, după o anumită pauză, trecerea în revistă a genului, pentru a înregistra eventuale noutăţi (folosind paginile de mică publicitate din ultimele luni din "Evenimentul zilei" şi "Libertatea"), observ persistenţa adjectivelor european şi occidental, în contexte în care contează nu atît rigoarea plasării geografice, cît valoarea apreciativă ("maşini europene", "cîştiguri occidentale"), ca şi impunerea adjectivului şi adverbului discutabil, cu referire la un preţ sau un act de vînzare-cumpărare, cu sensul "negociabil". între adjectivele calificative apare, cu o frecvenţă mai mar