...la Piatra Neamţ! Aşa aş sintetiza impresia globală pe care mi-a indus-o deplasarea la Teatrul Tineretului unde am aplaudat două spectacole pe cît de diferite, pe atît de asemănătoare. Între ele, dar şi cu altele înscrise pe afişul trupei, care - datorită echipei manageriale - se distinge printr-o coerentă politică repertorială, în spiritul tradiţiei acestei instituţii. Imperativul actualităţii - montări moderne pentru texte contemporane şi clasice, din dramaturgia autohtonă şi universală - a generat un anume tip de viziuni scenice care decantează în act artistic atît realitatea cît şi fantezia, instituind un stil de elegantă şi rafinată teatralitate. Periodizînd istoria recentă, după stagiunile marcate de spectacolele lui Mihai Măniuţiu şi Alexandru Dabija, a urmat întîlnirea cu Vlad Mugur, care nu s-a rezumat doar să pună în scenă, ci a făcut şi "şcoală". Iar roadele nu s-au lăsat aşteptate, echipa probînd astăzi un profesionalism excepţional.

Vlad Massaci, actualmente regizor al teatrului, a acceptat cu bucurie să monteze piesa despre care maestrul Mugur a spus că este un text care trebuie ridicat pe scenă de un tînăr. Fiindcă aparţine unui tînăr foarte bine cotat - Oliver Bukowski - care a abandonat o carieră teoretică pentru a se dedica scrisului, preocupat să materializeze scenic observaţiile sale de specialist în psihologie socială. Una dintre piesele care l-au impus pe acest autor ce a debutat odată cu prăbuşirea zidului Berlinului este Bis Denver/ La Dallas cum a echivalat expresia Victor Scoradeţ, autorul foarte coloratei versiuni româneşti. Savoarea replicilor la limita licenţiozităţii este unul din argumentele care pledează pentru valoarea acestui text ce are meritul incontestabil al prizei directe cu lumea înconjurătoare. Aşa cum se prezintă ea în momentul de faţă, erodată de o acută schizofrenie ce afectează societatea şi la