Imaginaţi-vă că sunteţi într-un multiplex (nu de alta, dar în cîteva luni chiar vi se va da ocazia să fiţi într-unul). Oferta cuprinde patru titluri: Ce preferaţi? 1. sir Anthony Hopkins, cu pletele albe curgîndu-i rîu pe umeri, în mult-mediatizata-i penultimă apariţie pe marele eran; 2. Drew Barrymore - într-unul dintre acele "teen movies" cărora le-am pierdut deja numărul şi pe care, parafrazîndu-l pe cel mai recent, am ajuns să "le urîm"; 3. Morgan Freeman într-un film-catastrofă în care plouă tot timpul, dar care - totuşi! - nu e Seven, pentru că, de pe afiş, vă sare-n ochi şi numele lui Christian Slater. Şi-n fine, 4. John Travolta, supraponderal, asudat şi militarizat, în ceea ce pare a fi un nou A Few Good Men, dar care - hélas! - e semnat de Simon "Con Air" West. Puţina presă cinematografică locală le expediază fără drept de apel pe ultimele trei, dîndu-vă un posibil, dar înşelător reper. Dacă, în plus, instinctul vă trage înspre sir Tony, rău face. Nu vă veţi alege decît cu o penibilă caricatură - iubitoare de animale! - a lui Hannibal Lecter, în timp ce, în sala alăturată, Drew prizează marijuana şi dansează ca atare. Scena e pur şi simplu irezistibilă. Păcat c-aţi ratat-o!
Înainte de a fi însă un - previzibil - "one-woman-show", Un sărut adevărat este, ca orice "teen movie" care se respectă, o supradoză de hituri, un soi de soundtrack "trans-trav" culisînd între sfîrşitul anilor '80, respectiv cel al anilor '90. Piesei cîntate de suedezii de la "Cardigans" i se dă şi cel mai important "spaţiu de emisie" - obligatoriul episod al balului de absolvire. Întîmplător sau nu, titlul ei, "Erase/Rewind", rezumă, într-un fel, problema eroinei: trimisă "undercover" să realizeze un articol despre liceeni, ea trebuie să "şteargă" amintirile neplăcute ale trecutului ei de elevă, să "deruleze" timpul înapoi şi să retrăiască ceea ce s-a dovedit
