Ceea ce se întîmplă cu femeia în oglinda bărbatului se întîmplă şi cu bărbatul în faţa oglinzii femeii, deşi literatura se fereşte să o spună prea des. Cînd nu primeşte, în cărţi, nobile atribute de mamă generică, aşadar o înţelepciune primordială la care bărbatul n-ar avea acces, cînd îşi trăieşte numai micul ei rol de personaj obişnuit, femeia ştie cam tot atîtea despre misterul masculin cîte ştie şi el despre misterul feminin. în oglinda ei, imaginea lui acceptă aceleaşi etichete: el este bărbatul fatal, pentru rezolvarea oricărei enigme, trădări sau crime e suficient îndemnul cherchez l'homme, nimic nu ştirbeşte eternul masculin. în saloane, femeia se simte bine la umbra bărbaţilor în floare sau exclamă, dezamăgită: bărbatul, inimă zburdalnică şi ochi alunecoşi. Datorită bărbatului se simte, într-un episod, purificată, înălţată sau, în alt episod, înjosită, dusă la pierzanie. în Femeia în faţa oglinzei, Hortensia Papadat-Bengescu ratează portertul Manuelei, prin excesul de înţelepciune cu care-şi împovărează eroina. Adolescentă aflată la primul amor, Manuela vorbeşte despre dragoste dacă nu ca Diotima, măcar ca o femeie care a avut timp să înţeleagă bine jocul dragostei şi al întîmplării. în oglinda fetei apare însă pe neaşteptate şi practic fără ştirea ei un portret de bărbat. Acesta este izbutit. Nu este vorba de tînărul pe care îl iubeşte Manuela, Vîlsan, este vorba despre bărbatul care se află în oglinda oricărei femei îndrăgostite. Un portret făcut din umbre şi lumini, din temeri şi speranţă şi, desigur, din prejudecăţi şi tipare celebre.
învaţă-l să se lase în voia moale a iubirii care doare, nu a înţelepciunii aspre care mîntuie...
Două dintre cele mai subtile observaţii despre felul în care-şi proiectează femeia imaginea bărbatului pe care-l iubeşte se află în povestea Manue