•Insa, Mircea Ciumara, ministru secretar de stat, a precizat ca nu este dispus sa negocieze sub presiune •In cazul in care profesorii vor face greva generala, guvernantii nu le vor mai acorda cel de-al treisprezecelea salariu, fluturat pe sub nas liderilor de sindicat in timpul negocierilor
Ieri, aproape toti profesorii preuniversitari din tara au fost in greva de avertisment pentru doua ore. Si profesorii din Iasi au aderat la aceasta greva. Intre orele 11-13, dascalii ieseni au fost in greva de avertisment. In ceea ce priveste profesorii universitari, doar cei de la Universitatea de Agronomie si Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad" au participat ieri la actiunea de protest. "Pentru noi, o greva nu reprezinta un lucru placut. Misiunea noastra este alta, dar ne dam seama ca acesta este singurul mod de a sensibiliza guvernul la problemele pe care le are invatamantul", a spus conferentiar Vasile Vantu, liderul de sindicat din cadrul Universitatii Agronomice si de Medicina Veterinara Iasi. El a mai precizat ca in cazul in care negocierile nu vor avea nici un rezultat, profesorii de la Agronomie vor participa la greva generala din perioada 24 - 28 ianuarie.
Daca la prima runda de negocieri, Mircea Ciumara, ministru secretar de stat, nu s-a aratat dispus sa rezolve nici o revendicare a profesorilor, ieri, guvernantii s-au mai imbunat si au spus ca ar fi dispusi sa acorde al treisprezecelea salariu in invatamant. "Mircea Ciumara a spus ca este posibil sa acorde al treisprezecelea salariu, iar acest lucru se va hotari in sedinta de guvern de joia viitoare. Insa, a mai precizat ca, in cazul in care profesorii vor intra in greva generala lunea viitoare, nu se va mai acorda al treisprezecelea salariu, deoarece el nu este dispus sa negocieze sub presiune. Pe noi nu prea ne intereseaza disponibilitatea domnului Ciumara si, mai mult ca sigur,