La inceput de an 2000, in chiar zilele in care este sarbatorit Eminescu, postul Pro Tv, prin acest actor-multilateral-dezvoltat care este Florin Calinescu, ne-a oferit - spre lauda lui! - un regal.
Un regal pe care noi, simpli cetateni ai Romaniei, il meritam de mult. Un regal pe care il asteptam de vreme indelungata. Si iata ca fericitul prilej de a-l vedea pe Gheorghe Zamfir, de a-l auzi vorbind, glumind, ba chiar imitandu-si cu fina ironie unii "colegi" s-a produs. Din pacate, fara vreun "preaviz" - cred eu - absolut necesar in cazul unui astfel de rarisim eveniment cultural, adica fara un "Promo" cuvenit intr-o lume in care ne balacim in sub-produse culturale.
Eu cred ca dorul unei astfel de intalniri a fost reciproc.
Stiam de multa vreme ca, mai ales dupa Revolutie, Gheorghe Zamfir isi dorea sa aiba o clasa a lui la Conservatorul din Bucuresti. N-a fost sa fie. Stiam ca si-a dorit sa apara la Ateneul Roman, intr-un concert al Filarmonicii. N-a fost sa fie. Stiam ca "Regele naiului", cum l-au numit iubitorii Marii Muzici din lumea intreaga si-ar fi dorit cat mai multe intalniri cu publicul romanesc. Pe scena sau la televiziune. N-au prea fost. Stiam ca discurile si casetele cu muzica lui, unica in lume, se vand intr-un ritm record si intr-un numar greu de stabilit. Aproape astronomic. Stiam ca, in timp ce este aproape ignorat de autoritatile de la Bucuresti, Zamfir este aclamat in marile capitale ale lumii. Ca filarmonici de renume mondial il invita sa apara in concert. Si mai stiam ca a semnat - alaturi de Ennio Morricone - muzica la acel film-capodopera al regretatului Sergio Leone, "A fost odata in America"... Stiam ca "naiul lui Zamfir" a acompaniat magistral interpretarea fabuloasa a acelui - unic si el - artist pe nume Robert De Niro, in secventele in care eroul isi aminteste tineretea pierduta. In clipele in care gandul ii fuge la pri
