*

* *

Smerenie,

Ultima zi de toamnă

îngenuncheată

Lângă fiecare

Vietate

Aură luminoasă,

Cu desăvârşire

Neştiutoare.

*

* *

Semnele credinţei:

Spicul lovit de grindină

Oferind boabele rămase,

Copilul ivind

Un curcubeu

în urma plânsului,

Petale odihnind

Pe un veşmânt negru

Aura milei,

în jurul fiecărei

Frunze

La început

De octombrie.

*

* *

Lumina

Vine de peste tot,

Din migraţie...

Ostrovul,

Fiecare umbră

Lăsată de pietre

Cuibul zilei

Ce a trecut

Primprejur,

Lăstari

Căutând

în atâta împietrire

Puţină pulbere

Din milă,

Liniştea

Mamei mele,

Apele scăpate

Din nişte pumni

Ce nu se vor mai

închide.

*

* *

Armele lui

Moi

Lăsate în voia

Sângelui

întind plauri

Acolo

Unde ar fi fost

O cascadă,

Cheaguri noroioase

Unde ar fi fost

Pragul

Unui surâs,

Iscodind pucioasa

în crinul lacrimei

Duşmanul,

Pe care-l urmăresc

Palmele mele

Mângâind-o pe mama,

Bolnavă.

*

* *

Umbra,

Ca o soră

Sau o mamă

Care nu te mai

Poate ridica

Din pulberi

*

* *

Verighetele părinţilor

Răsăritul şi apusul

Oglindindu-se

în aceeaşi mare

Odihna astrului

Pe linia orizontului

Mâna lui care

Nu o mai ajunge

în chip de amiază

Pe ea,

Cea risipită,

Care-l adie,

îl împodobeşte

I se a