În perioada de efervescenţă şi descătuşare a teatrului românesc postdecembrist, în perioada în care totul era făcut şi trăit la cote emoţionale foarte înalte, spectacolele se năşteau unele după altele, într-o suprapunere sau într-o succesiune plină de nou şi surprinzător pentru spectator, mai ales. Seria a fost deschisă, indiscutabil, de Andrei Şerban la Teatrul Naţional din Bucureşti cu Trilogia antică. Printre montările care au stîrnit mare vîlvă, cu multe puncte de vedere aflate pe poziţii adverse a fost şi... au pus cătuşe florilor, un text al lui Arrabal, adaptat de regretatul Cristian Popescu şi regizat de Alexander Hausvater la Teatrul Odeon din Bucureşti. Şocul în faţa nudului folosit pe scenă, gratuit sau nu, asta este deja o altă discuţie, a fost mare şi a condus de multe ori comentariile şi în zone din afara esteticului. Una dintre cele mai valoroase ediţii ale Festivalului Naţional de Teatru, pe atunci încă I.L.Caragiale, a fost aceea din 1992, cînd în concurs erau: Livada de vişini - Andrei Şerban, Titus Andronicus - Silviu Purcărete, Cîntăreaţa cheală - Tompa Gabor, Lecţia - Măniuţiu, ...au pus cătuşe florilor - Hausvater.

Alexander Hausvater vine din cînd în cînd în România, montează şi pleacă. Locul lui favorit este Teatrul Odeon. Aici a pus şi o adaptare după La ţigănci, un superspectacol megafantastic, şi Pericle. A primit acum doi ani o invitaţie din partea Teatrului Naţional din Iaşi unde a făcut poate cel mai frumos şi împlinit spectacol al său din România: Teibele şi demonul ei după Isaac Bashevis Singer. La sfîrşitul anului trecut a avut loc la Ploieşti, la Teatrul "Toma Caragiu", premiera cu Nebunul şi călugăriţa de Witkiewicz, în regia lui Alexander Hausvater. Versiunea românească îi aparţine dramaturgului şi scenaristului Horia Gârbea, unul dintre apropiaţii colaboratori ai regizorului Alexandru Darie. Horia Gârbea va luc