Chiar dacă autorităţile n-au căpătat firescul trebuincios unor aniversări precum aceea a lui Eminescu, sare în ochi deosebirea dintre mortificarea poetului în ceremoniile sub înalt patronaj de pînă în 1989 şi ceea ce se întîmplă în tranziţie. Chiar şi cele mai caraghioase ceremonii consacrate lui Eminescu în aceşti zece ani au un merit deloc mărunt. Sînt vii. Cine vrea să folosească prilejul Eminescu pentru osanale de partid o face pe răspunderea sa şi riscă să fie ridiculizat în presă. Cine are un mesaj potrivit împrejurării îl poate comunica şi, de cele mai multe ori, acest mesaj are ecou.

Diplomele şi medaliile aniversare, oricît de hulite ar fi ele în mediile neconformiste sau în cele cîrtitoare din interes ori din principiu, au rostul lor în orice societate aşezată, necum într-una care de zece ani îşi tot caută locul.

La 150 de ani de la naşterea lui Eminescu, ar fi fost bizar ca preşedintele României să-şi facă de lucru cu cine mai ştie ce alte treburi şi să nu ia trenul pînă la Botoşani sau să nu participe, în Bucureşti, la Festivităţile aniversare. Strict protocolar, dl Constantinescu ar fi comis o uriaşă gafă dacă ar fi lipsit de la aceste momente aniversare. Aş zice chiar că preşedintele României ar trebui să se considere norocos de potrivirea între mandatul său şi sărbătorirea a 150 de ani de la naşterea poetului. Cît despre intelectualul Emil Constantinescu, acesta ar avea toate motivele să se considere fericit că soarta i-a oferit o asemenea întîlnire. Din acest punct de vedere, e mai mult decît exagerat să citim un asemenea eveniment ca pe o afacere cu iz electoralist. Iar dacă ministrului Culturii i-a venit ideea ca acest an să fie declarat în România drept an Eminescu, dl Caramitru merită felicitări.

Despre Eminescu s-au scris în presa centrală în ultimele zile articole pe care le cred remarcabile. Unele