Radu Petrescu şi-a făcut lucrarea de licenţă despre (cine ar fi crezut?) George Bacovia. Iată o alegere cu totul neaşteptată şi un motiv în plus să citiţi această monografie. Sub aparenţa monotonului, coperta unei cărţi poate provoca prin simpla alăturare a două nume: G. Bacovia de Radu Petrescu.

Predarea lucrării şi examenul de obţinere a diplomei au avut loc în 1970, la optsprezece ani de la terminarea facultăţii. Alungat de valul de apărători neînduplecaţi ai proletcultismului, Radu Petrescu pleacă din Bucureşti ca să predea în câteva sate uitate de lume. Va renunţa la meseria de profesor la reîntoarcerea în capitală - aşadar diploma nu mai avea nici o importanţă. Şi totuşi, când vremurile s-au mai îmblânzit, când decan a ajuns un prieten şi admirator al său, Al. Piru, scriitorul a decis pur şi simplu, că trebuie să fie licenţiat. Din prefaţa cărţii, semnată de Ion Bogdan Lefter, aflăm un motiv mult mai trist şi mai profund care, probabil, l-a determinat să facă acest gest nostalgic: o mai veche dorinţă de a fi rămas profesor în facultate, postură care "i s-ar fi potrivit atât de bine".

Alegerea lui Bacovia ascunde o problemă esenţială pentru scriitorul târgoviştean: raportarea operei la biografie, la faptele reale. "Tristeţea" şi "simplitatea" operei bacoviene i-au determinat pe mulţi exegeţi să alcătuiască o figură "blestemată" a poetului-concret, aşa cum a fost el în viaţa de zi cu zi. Tocmai acest clişeu este dezminţit de Radu Petrescu în prima parte a eseului (care îmi pare a fi cea mai importantă). Ideea este enunţată de nenumărate ori: "Pentru un poet cu un atât de fin simţ al umorului, ca la Bacovia, nepotrivirea dintre situaţia lui în lumea seculară şi cea din lumea spiritului, trebuie să fi fost o colosală, inepuizabilă sursă de delicii"...

În numai câteva pagini, prozatorul Radu Petrescu îl transformă pe p