Orgoliile din romanul lui Ion Scorobete sunt de natură intelectuală, povestea sa se desfăşoară într-un centru universitar dintr-un oraş fictiv, Tamira, în inima unui microgrup de studiere a plasmei. Personajele care se înfruntă sunt deci din aceeaşi familie cu acelea ale lui David Lodge şi împărtăşesc acelaşi tip de orgoliu brevetist, i-am putea spune. Deosebirea cea mare este că lumea exterioară universităţii din romanul autorului nostru, un totalitarism decrepit şi cu atît mai hidos, face imposibilă orice comedie. În cadrul facultăţii se desfăşoară procese adevărate, personajul cel mai valoros intelectual, Alexandru Meca, e redus la statutul omului de serviciu pentru o tentativă eşuată de trecere a graniţei. Ceilalţi, Emily, Zeno Patoescu, cunosc metamorfoze monstruoase la nivel psihic, de la studenţi străluciţi, la profesori sterili şi amorali, dar nu lipsiţi de complexitate. Întîmplările gravitează în jurul lui Al, creînd o poveste a formării sau a deformării, introspectivă şi deseori amară.

Romanul lui Ion Scorobete începe cu un fragment ciudat, smuls parcă dintr-o povestire ştiinţifico-fantastică. Dacă n-am înţelege la timp că e vorba doar de o descriere acută, dintr-o perspectivă interioară de-o fineţe aproape nevrotică, a unei audiţii muzicale, am putea crede că va urma cine ştie ce aventură spaţială demnă de cititorii împătimiţi ai unui Frank Herbert: "O muzică nouă, nemaicunoscută, zgrunţuroasă, nărăvaşă, a zecimilor de secundă, subatomică, disipativă simţi că-i înveseleşte diafragma, îi învălui, îi zgudui timpanele celofanate cu obişnuitele ritmuri domoale /.../; o fantă difuză peticind aburul de mătase plutitor peste pădurea de conifere, cum prefera el, aşezându-se în fotoliul de la geam, să-şi imagineze în timpul audiţiei, o astfel de gâlceavă a umbrelor necontrolate îi şfichiui timpanele, aidoma unui fir de laser, neprietenos, concis