Am mai povestit ciudăţenia asta, am relatat-o prin te miri care locuri şi împrejurări. Văruţu' vorbea concret atunci cînd era beat, atunci niciodată nu plasa sistemul referenţial al discursului său în forma aceea subtil denumită in abstractum (aşa o fi declinarea corectă? Mărturisesc că, de atîtea griji referitoare la tot felul de asemenea situaţii de viaţă, nu mai ştiu, nu mai ţin minte, ştiinţa îmi este treptat şi inexorabil dislocată de amintirile cu văruţu' şi de altele asemenea). Mărturisesc, tot acum şi cu acest prilej, că memoria culturală, iată, mi se rarefiază aidoma unui cearceaf mult încercat, nu în aprige încleştări amoroase, ci de la multele frămîntări provocate de criza de discopatie, nedomolită în ciuda tratamentelor balneare cu diadinamice şi cu acelea iscusit denumite interferenţial, în care stai pe pat şi nişte plăcuţe de plumb te pişcă de spate. Doamna care manevrează aparatele te întreabă cu voce voalat profesională, indiferentă şi oarecare, blîndă şi politicoasă: "frige domnu'", şi tu zici nu sau zici da, în funcţie de cum anume pişcă instalaţiile acelea obosite ale vocii blonde aparţinînd doamnei blonde între două vîrste, dar însă bine, ca să mă exprim dincolo de norme, şi doamna aceea dar-însă-bine este înconjurată de nenumăraţi bărbaţi mai mult moşi, graşi, pufăie ca nişte foci pe cînd se aşază pe pat; "domnu', pregătiţi spatele pentru parafină"; "aşa domnu'"; "dumneavoastră, domnu'", şi-i spune lui domnu' ce să facă, vocea curge înainte, moale, blondă, indiferentă. Tu stai, nefericitule, pe spate, te doare şira spinării şi plăcuţele te pişcă harnic, degrabă îţi trece prin minte că de ce, vai ţie, eşti cu moşii aceia graşi, stai pe spate şi memoria ta culturală îţi joacă feste, te abandonează, capul îţi este plin de usturătura aceea enervantă din şold pe care n-ai avut-o niciodată, nu ai ştiut că ar putea exista aşa ceva, că se poate în