Se aude prin tîrg că pe la Consiliul Naţional al Audiovizualului se vor lua măsuri: indignată de glumele proaste şi vulgare rostite în noaptea de Anul Nou pe PRO TV, autoritatea supremă în materie de antene şi frecvenţe vrea să facă ordine şi să interzică ce i se pare că e de interzis - apariţiile grupului "Vacanţa Mare". E un zvon, o vorbă. Ar trebui, gazetăreşte vorbind, să verific informaţia din două surse. Poate că nu e aşa, poate că nu se va întîmpla nimic; profit însă de ocazie şi mă gîndesc, ca simplu exerciţiu, cum ar fi dacă CNA s-ar apuca să interzică o emisiune şi de unde (pînă unde) persistă în continuare ideea că interdicţia poate rezolva ceva. Interdicţia e o soluţie păcătoasă, care mai mult strică decît îndreaptă. În primul rînd pentru că "il est interdit d'interdire", cum glăsuieşte un slogan celebru. Libertatea de expresie se cere păzită cu orice preţ, iar în numele ei (scump, foarte scump, n-ar trebui să uităm niciodată acest lucru) putem, la o adică, să plătim un preţ: să suportăm, de exemplu, oarecari prostioare ori deocheri televizate, avînd oricînd dreptul şi posibilitatea de a schimba canalul sau de a închide televizorul. În al doilea rînd, o interdicţie creează un precedent şi produce un context. De exemplu, dacă interzici "Vacanţa Mare", trebuie să-i ai în vedere şi pe prezentatorii de "bingo" de pe Antena 1, să treci apoi la ştirile care prezintă detalii morbide (abundente pe toate posturile), să dai o tură prin presa scrisă şi să pui la index gazetele antisemite ori xenofobe (ştim noi care sînt acelea), să interzici publicarea de fotografii cu morţi şi mutilaţi în ziare care altminteri se declară serioase şi, dacă mai ai putere, să o iei frumuşel pe străzile Capitalei şi să vezi cum se lăfăie vulgaritatea şi urîţenia în plină zi. Dacă nu, nu. Cu alte cuvinte, un standard trebuie aplicat pînă la capăt şi cu consecvenţă; altminteri, în