Ce s-a mai ales astăzi din familie? Ce a mai rămas din ea, acum, la începutul secolului XXI, după atacurile modernităţii? Opiniile sînt împărţite. Pe de o parte, unii afirmă că modernitatea a ucis familia ca celulă de bază a socializării; pe de altă parte, auzim că după ce un timp a fost slăbită, şi-a regăsit funcţionalitatea ei primară; ca urmare a intrării tardive în viaţa activă, a şomajului tinerilor, a căsătoriilor la o vîrstă din ce în ce mai înaintată, a apariţiei primului copil pe la treizeci de ani, viaţa în coconul familial este mai îndelungată. Astăzi, adulţii tineri din Occident rămân mai mult timp pe lîngă părinţii lor decît în anii 1960-1970. În ţările Europei foste comuniste, situaţia este cumva diferită. Sub regimul comunist, din cauza penuriei endemice de bunuri de consum curent, a hranei, tinerii adulţi urbanizaţi, proveniţi din mediile rurale încă populate, au păstrat puternice legături cu familiile rămase în sat. Astfel s-a format un fel de economie paralelă, bazată pe trocul dintre oraşe şi sate. Modernitatea nu a produs lichidarea reală a arhaismului. După căderea comunismului, a apărut un nou fenomen: creşterea preţului locuinţelor i-a împiedicat pe tinerii adulţi cu diplomă, cu o profesie, să obţină prin repartiţie - ca înainte - un apartament în oraşul unde îşi putea găsi şi un serviciu. În România, ca şi în alte părţi ale Europei de Est, s-a menţinut celula familială, prin prezenţa în acelaşi cămin a două cupluri de adulţi cu copiii respectivi. Legăturile familiale mai sunt întărite şi de altceva: dezvoltarea pieţei în care lupta economică seamănă cu un fel de război civil, în care orice contract e caduc. De asemeni, mulţi şefi de întreprinderi îşi conduc întreprinderea pornind de la nucleul familial al responsabililor, uneori întinsă pînă la cercul mai întins al rudelor, adevărată reconstituire a clanurilor familiale, asemănătoare în