Ca mai toate instituţiile culturale în care sălăşluim, familia cunoaşte fascinante metamorfoze în timp, iar a ne imagina că dintotdeauna a fost ceea ce înţelege astăzi şi un copil de cîţiva anişori este o egală naivitate. Romanii derivau termenul familia din famulus "servitor", pentru că astfel desemnau căminul în care se coerentiza viaţa cotidiană. Buna slujire a gospodăriei întemeiate, fizic şi funcţional, în jurul focului era condiţia definitorie a spaţiului guvernat de pater familias. Prin extensie, o familia era totalitatea membrilor casei sau ai gintei, liantul economic coexistînd cu legăturile de sînge. De aceea mater familias era matroana, adică - în primul rînd - stăpîna casei, răspunzătoare de administrarea treburilor curente, ca şi de întreţinerea oaspeţilor. Evoluţia semantică a termenului latinesc îşi găseşte o semnificativă oglindire în limbile moderne care l-au moştenit. Chiar germanica engleză, bogat înzestrată cu material latin şi neolatin, semnalează aceeaşi specializare a lui family, de la "servitorii din casă" şi "gospodăria (îngrijită prin munca acestora)" la "suita (de servitori) a unui nobil" ori "personalul militar în slujba unui ofiţer (de pildă, în India colonială)" - refăcînd sensul comun în antichitatea clasică romană, acela de "trupă sau şcoală de gladiatori". Un prim front semantic punctează, aşadar, spiritul pragmatic al părinţilor infrastructurii europene împrumutată, în mod firesc, de alte modele culturale în modernitatea clasică şi în cea tîrzie. Modelul aristocratic impregnează straturile medii ale comunităţii, încît family se motivează, într-un al doilea eşalon, prin referirea la căminul oricărui stăpîn, cît de modest, indiferent că slugile ajung să fie doar fata în casă şi servitorul bun la toate. Abia în al treilea rînd criteriul de fundamentare a familiei este strict rudenia: family înseamnă părinţii şi copiii, persoanele