M-am gandit ca in zilele Anului Eminescu n-ar fi rau sa-i pomenim pe cei care, din 1991 si pana acum, au trecut sub laurii versului, obtinand Marele Premiu National de Poezie "Mihai Eminescu". Din fericire pentru noi, iesenii, primul dintre ei a fost, odata cu reconstituirea acestei importante institutii nationale care este Marele Premiu, poetul, filosoful si Magistrul Mihai Ursachi. O existenta facuta pentru poezie, din nasterea sa, in 1941, un "habotnic" al poeziei, un spirit ales.
Om cu o viata traita pentru o mie de vieti, si de poeme, mare domn al poeziei anilor '70, american pentru vreo zece ani, director al Teatrului National "V. Alecsandri", presedinte al Asociatiei Scriitorilor din Iasi, prieten al prietenilor si generos suflet in slujba cuvantului. Prima nominalizare a lui Mihai Ursachi, pentru Marele Premiu, a fost, de fapt, recunoasterea unor eforturi mari, facute de catre Magistru, pentru destinul literaturii contemporane. Nu intamplator, 1991 a fost anul in care i s-au recunoscut, direct, si sincer, drepturile in istoria cuvantului romanesc.
Pe Mihai Ursachi il puteti intalni pe strada, purtand celebra palarie texana, stand drept, vorbind rar si apasat, fiind, de obicei, interesat de "ce ai mai citit in ultima vreme?" Ii plac filosofia, lucrurile spuse in cuvinte si un pahar de vin bun. Modest, pentru ca altfel n-ar fi scris bine. Si un amanunt, nu intamplator: este nascut la... Ipotesti; are acolo si niste pamanturi, pe care le lasa bucuros scriitorilor si celor care se ostenesc sa vorbeasca limba noastra.
Si, in final, dar nicidecum spre urma, un mare povestitor! Este incantator sa-l asculti vorbind, sa ai curajul sa inveti cate ceva de la el, sa poti raspunde la intrebarile pe care le adreseaza retoric. Trebuie sa citesti, pentru asta, "Inel cu enigma" (1970), "Missa solemnis" (1971), "Poemul de purpura" (197
