Am gasit printre recentele carti de poezie pe care le-am primit si pe cea a unui tanar poet, plecat, din nefericire, prea devreme dintre noi, la numai 25 de ani. Cartea "Efemeride, toamna", aparuta la EdituraCronica, semnata de Cosmin Oancea, mi-a atras atentia, atat din perspectiva exterioara, anume aceea ca autorul s-a preumblat de tanar dintre noi, dar si din cea intrinsec poetica, altfel spus, prin vers.
Tanarul avea forta de scriitor, iar prin ceea ce a lasat adunat pe paginile volumului amintit, confirma talentul pe care i-l aprecia, la acea vreme, criticul Ion Holban: "«Efemeride, toamna», volumul postum al poetului Cosmin Oancea, este mai degraba cartea unei stari poetice, decat un exercitiu in orizontul unei paradigme literare: suntem in fata a ceea ce numim indeobste talent poetic. Trecut prea devreme in lumea umbrelor, din actualitate in istoria literaturii noastre, Cosmin Oancea va-fi-fost-va-fi-fiind un poet adevarat".
Intrarea in spatiul poetic al autorului confirma aprecierea anterioara, ca si curajul cu care tanarul nostru poet se arunca in talazul verbului, fiind clara inradacinarea pe care o avea fata de vers. Se pot desprinde cateva segmente reprezentative ale planului liric, asa cum cei care vor vorbi despre disparitia sa vor fi tentati sa aminteasca valentele oraculare ale versului sau, aducand in discutie nefiinta ca pe o stafie care l-a bantuit. Mai important decat o astfel de speculatie este simplul fapt ca tanarul avea ceva de afirmat despre el si despre noi.
Dar scriu aceste randuri si pentru avertismentul pe care ni-l da poetul : "//Memoria ar trebui sa nu aiba/ SFxRSIT/ Dar totul e un sfarsit/ Sau altfel, memorie pentru razbunarea/ timpului pierdut, cu viata,/ Trait de Nimic in paralel cu/ Materia din prostia noastra imens de reala/ Si tot asa ne invartim intr-un vartej vicios de cercuri vicioase//