Trecem aproape zilnic prin Piata Romana. Oricui strabate acest "nod" al Capitalei, locul ii trezeste amintiri. In decembrie 1989, tinerii iesiti sa alunge un regim criminal protestau - ingenunchind in Piata -, rugandu-l pe Dumnezeu sa-si pogoare mila asupra lor.
Cilindrul de beton din centrul Pietei, ramas acolo ca o borna a amintirii, a fost multi ani afumat de lacrimile lumanarilor stinse pe piatra rece, acoperit tot timpul de florile celor ce nu uitau.
...Au venit alegerile, s-au separat ape, s-au facut aliante, s-au dezmembrat prietenii - dar nimeni n-a avut curajul sa darame simbolul de beton. "Emanatia Revolutiei" pastra - inexplicabil - un soi de teama (sau respect) de-a pune in acel loc altceva. Centrul Pietei ramasese asa, afumat si trist, ca o inima sangeranda, inconjurat (gratie regulilor de circulatie) de masini si de oameni, ca-ntr-o procesiune eterna...
...Si iar au venit alegeri, limpeziri si schimbari. Numai bontul de beton din Piata Romana ramanea neatins. Simbolul Revolutiei mai traia. S-a propus chiar ridicarea unui monument al evenimentelor din "89. Proiectul a fost scos la concurs. Dar intr-o buna zi, tubul de beton a disparut fara urma. Centrul Pietei, ca o inima mare, se subtia - pe zi ce trecea. Locul lui nu a fost luat de nimic. Brusc, edilii si sculptorii isi pierdusera imaginatia si harul...
Astazi, din amintirea noptii insangerate de iarna a mai ramas doar o limba de asfalt, pe care sta stinghera si neobservata o troita de lemn, sprijinita (cand si cand) de cateva coroane de flori. Troita Revolutiei - "marime" a amintirii noastre. Din ce in ce mai estompata, din ce in ce mai... Trecem aproape zilnic prin Piata Romana. Oricui strabate acest "nod" al Capitalei, locul ii trezeste amintiri. In decembrie 1989, tinerii iesiti sa alunge un regim criminal protestau - ingenunchind in Piata -, rugandu-l pe Dumnezeu sa-si p
