Lipsiţi de evenimente pozitive în plan intern pe care să-şi bazeze discursul politic, reprezentanţii puterii actuale vor dezvolta în acest an electoral tema integrării europene. Discursul oficial, atît cel al preşedintelui Constantinescu cît şi al lui Mugur Isărescu şi Petre Roman, a căpătat un optimism debordant. Deşi justificat pe termen lung, acest optimism riscă să pară doar o vorbărie de campanie în condiţiile în care integrarea europeană nu îşi va arăta roadele, concret şi imediat. Deşi, în special Emil Constantinescu, mizează pe un reviriment electoral bazat pe exploatarea acestei tematici, experienţa de pînă acum arată că agenda politicii externe nu are impact asupra electoratului din România şi în nici un caz nu aduce voturi. Iniţiativa preşedintelui de a folosi prerogativa constituţională care îi permite să conducă şedinţele de guvern tocmai acum şi legat de acest subiect s-a vrut un mesaj pentru electorat. Emil Constantinescu vrea să mai obţină un mandat sau măcar să rămînă în istorie ca preşedintele integrării europene a României. Deocamdată, actualul preşedinte este în criză de timp: dacă istoria poate să aibă răbdare cu el, electoratul trebuie să vadă rezultatele. Şi se mai poate percepe o altă direcţie a ofensivei mediatice de la Cotroceni. După aprope trei ani în care partidocraţia nu i-a permis să se implice în treburile executive, imaginea tot mai compromisă a partidelor şi focalizarea atenţiei acestora spre alegeri îi poate permite preşedintelui să apară la televizor ca personalitatea care s-a decis să se implice, călăuzind actuala guvernare. Directiva preşedintelui care viza rezolvarea de către executiv a situaţiilor foştilor mineri disponibilizaţi avansa în aceeaşi direcţie. Poate fi o strategie cîştigătoare, dar riscantă, pentru că aşa cum românii îşi doresc un om forte care să controleze situaţia, sînt la fel de uşor dispuşi să arunce r