Printr-o asociaţie pe care nu aş încredinţa-o

decît lui Tihon, psihanalistului de serviciu,

am luat, ieri, "Moby Dick" şi "Cuore"

plus Christul cu care începe "La Dolce Vita"

şi i-am aruncat într-o barcă încăpătoare

care se îndrepta, pe Boteanu, spre insula

Mas-à-Tierra.

N-a fost o faptă fără precedent a vieţii

mele. De nenumărate ori, la cinema fiind,

din motive bine întemeiate în clar-obscur,

fug într-acolo, spre insula lui Alexandru

Selkirk,

cel numit pentru uzul raţiunii,

Robinson Crusoe.

Nu-s mulţi oameni, acolo, pe Mas-à-

Tierra din arhipelagul Juan Fernandez,

ultima oară erau vreo 650, hai 700,

n-aveau cinemauri, aveau capre, vreo 200,

din pielea lor Robinson şi-a făcut

o umbrelă, aveau languste, o specie, zice-

se, fantastic de fecundă, femelele poartă

pînă la 400.000 de ouă, atingînd 5,6,7 kile.

Aveau un singur orăşel, în golful Cumberland,

San Juan-Bautista, restul era stîncărie,

tăcere, turism, nu o dată truism.

Turiştii vin de pe continent, două ore juma

cu avionul, să vadă peştera lui Robinson,

eu detest turismul,

eu voi căuta să rămîn în San-Juan-Bautista,

loc înflorit, sfidînd pustiul de piatră,

orăşel fără străzi şi maşini,

cu un mic port, cu un mic cimitir,

cu doi carabinieri care patrulează pe alei,

cu un comisariat în care arestul are

exact dimensiunea unui dulap

şi atunci cînd întrebasem dacă arestul

a fost vreodată folosit mi s-a zis că

"o dată sau de două ori pentru un pescar

beat".

Ultima oară am intrat în barul "Robinson

Crusoe", scaunele erau acoperite cu blăni

de capră, pereţii erau tapisaţi cu scene

din De Foe, cerusem o bere, bere n-aveau,

berea venea din 15 în 15 zile, cu vaporul,

de pe continent, aşa îmi