Dacă manipulanţii opiniei publice (n-am găsit un termen mai adecvat, îmi pare rău) de pe la diverse posturi tv au nenumărate defecte individuale, despre care am mai vorbit în rubrica de faţă (limbajul de cartier, agresivitatea deplasată, şmecheria cvasi-golănească, aerul de judecători infailibili, ba chiar de inchizitori, dicţiunea şi frazarea deficitară, ceea ce, de multe ori, nu acoperă frazeologia, aşa cum bîlbîiala nu acoperă întotdeauna incoerenţa gîndirii), nu s-ar putea spune că ei nu au o calitate comună, în virtutea căreia probabil sînt menţinuţi în funcţie şi chiar produc audienţă în proporţie de masă: faptul de a se afla pe fază. Ei îi convoacă îndeobşte pe oamenii potriviţi la timpul potrivit, încearcă să-i golească de tot ce au ei de spus mai important privitorilor la postul cu pricina (fireşte, în limitele avuabilului!), fac să se confrunte opinii diverse, ba chiar adversari ideologici, politici, economici, administrativi, silindu-i să se dueleze în faţa spectatorilor curioşi, flămînzi de spectacole senzaţionale şi incitaţi de măceluri verbale: un reprezentant al Corpului de Control al Prim-Ministrului şi un virtual delincvent, afacerişti dubioşi din domeniul sportului, reprezentanţi ai două partide adverse, analişti politici cu opinii divergente, dar şi maniaci periculoşi,

paranoici naţionali, escroci de anvergură, filozofi şi scriitori carismatici, cîrcotaşi de meserie, aspiranţi la preşedinţie sau la puşcărie, miniştri şi lideri sindicali în poziţie de luptă şi, vorba vechilor distribuţii de teatru, soldaţi, halebardieri, tîrgoveţi, ţărani, mineri... Campioni ai aflatului pe fază sînt, după opinia mea, Marius Tucă de-şi zice Show, Dan Diaconescu, cel care refuză cu obstinaţie să facă deosebirea dintre punct, virgulă, semnul întrebării şi semnul mirării, şi Florin Călinescu, trecut de la "chestiunea zilei" la chestionatul zilei. Aşa au fost