Tranziţia nu s-a mulţumit să consacre conceptul de protecţie socială, ci l-a şi instituţionalizat. Ea a introdus în structura executivului un departament a cărui denumire i-ar fi stîrnit invidia pînă şi lui Orwell: Ministerul Protecţiei Sociale. Ministerul Agriculturii se ocupă de agricultură, Ministerul Finanţelor de finanţe, Ministerul Sănătăţii de sănătate - ori mai curînd de boli - cu ce se ocupă însă ministerul sus amintit? Presupunerea cea mai la îndemînă ar fi: cu grija faţă de semeni. Formula nu este cu totul inedită, asemenea preocupări s-au mai manifestat în trecutul recent al României, luînd chiar şi unele forme instituţionale. Aşa de pildă, sub efemerul stat naţional-legionar a fiinţat o instituţie numită "Ajutorul Legionar". Cercetările întreprinse după dizolvarea lui sugereau că "Ajutorul Legionar" i-ar fi ajutat îndeosebi pe cei care îl gestionaseră. Mai tîrziu, soţia mareşalului-dictator, doamna Maria Antonescu, mînată de acceeaşi grijă faţă de semeni, a creat o organizaţie cunoscută sub denumirea de "Patronaj". Nimic asemănăntor în anii dictaturii staliniste, mai ales în ultima ei variantă, cînd toţi locuitorii României fiind concomitent producători, proprietari şi beneficiari, nimeni nu mai avea de ce să fie protejat, cu toţii aflîndu-ne sub aceeaşi protecţie. Prin urmare şi înaintea tranziţiei România a avut, într-un fel sau altul, protecţie socială, ceea ce nu a avut a fost un Minister al Protecţiei Sociale. Ca şi tranziţia însăşi, acest minister are o problemă de identitate.
De ce ar avea un caracter preponderent social şi nu statal, activitatea unui departament al guvernului? Păţiţi cum sîntem, evanescenţa graniţei dintre stat şi societate este de natură să ne pună pe gînduri. De altfel, distincţia nu este numai semantică, ci şi practică, de protecţia celor în nevoie neîngrijindu-se numai ministerul, ci şi o serie de organizaţii ale
