Caracteristică refracţie în România a "cazului Haider" (să-l numim aşa, caz, deşi...): cîţiva tenori de presă afişat independenţi, dar angajaţi, înregimentaţi trup, suflet şi chiar mai mult decît atît, în tabere politice uşor identificabile, n-au ezitat să facă din "abcesul austriac" (Les dernières nouvelles d'Alsace) un argument nou şi puternic în de pe acum noroioasa campanie electorală românească. Forţînd evidenţa, în nota obişnuitelor prestidigitaţii ale acestor maeştri ai flexibilităţii orientate, a fost identificat, repede, categoric, şi corespondentul românesc al partidului lui Jorg Haider: desigur, PDSR. Că despre partidul care îşi stabileşte, solemn, strategia de campanie electorală prevăzînd voiaje politice "în părculeţele dintre blocuri" se poate - şi chiar trebuie - să se spună multe adevăruri neplăcute, nu este decît o obligaţie firească pentru orice jurnalist mediu dezvoltat profesional; dar a-l asocia cu formaţiunea naţional-populistă a lui Jorg Haider este o enormitate. Fie şi măcar pentru că, în plan economic, partidul lui Haider este adeptul ultraliberalismului - ceea ce nu este cîtuşi de puţin cazul PDSR. Cum însă politica internaţională nu face decît prin excepţie subiect de prima pagină în presa românească, şi de obicei din perspectivă senzaţionalist-anecdotică, nu este totuşi imposibil ca în imaginarul local de campanie electorală figura de cumsecade bunicuţă a preşedintelui PDSR să împrumute trăsăturile viril sportive ale celui care a reuşit să facă din Austria o ţară problemă pentru Uniunea Europeană. Efectul cel mai nociv al acestor proaste (din ignoranţă, din rea credinţă, n-are nici o însemnătate) identificări constă însă în deturnarea atenţiei de la adevăratele surse de primejdie socială şi politică pe termen lung. De nu chiar în ocultarea lor. Ceea ce s-a petrecut în Austria poate fi un bun termen de comparaţie pentru România, cu c