Baba despre care voi face vorbire mai jos cunoaşte poveşti despre vrăji şi moroi, ni le spune pe cînd toacă mărunt-mărunţel urzici tinere pentru puii de raţă şi de gîscă după ce, înainte vreme, le-a cules de la marginea trotuarelor care duc la blocurile ofiţerilor. E adevărat că unii dintre ei se cam uită de sus la baba cu pricina, vestitor întîrziat al lumii vechi, şi la cum strînge ea urzici tinere de pe lîngă utilităţile urbane de care primăria ar trebui să se îngrijească pentru ca asemenea buruieni să nu mai răsară. Ca orice inşi nu de mult poposiţi pe aceste meleaguri, domnii ofiţeri şi subofiţeri vorbesc tare, s-au învăţat să poruncească, să ştie totul, să lămurească, să limpezească, să arate, să indice şi, mai ales, să emancipeze prin chiar simpla lor prezenţă. Trec ofiţerii pe trotuar, spre blocurile lor denumite Pavilioane, şi baba taie urzici pentru bobocii dumneaei de raţe mute care sîsîie ca nişte şerpi, îşi lungesc "grumazurile" ca şi cînd ar vrea să măcăie, tulbură bălţile din stradă cu ciocurile şi cu tălpile, sau cum le-o fi zicînd, roşii. Baba creşte raţe mute denumite subversiv raţe americane, aşa li se mai spune, şi n-aş putea explica de ce anume, or fi venit ele de pe meleagurile de dincolo de ocean, altfel nu văd de unde anume li se spune astfel!
Crîsnicul Păciură, ficţionarul Ne povesteşte baba cum venise în urmă cu ani vecinul cutare al lui cutărică sub formă de strigoi acasă la ea pe cînd, vorba preşedintelui Emil Constantinescu, se îngemănă seara cu noaptea*; ea stă în faţa gemuleţului de la bucătăria de vară, pe masă arde o lampă cu petrol, că în vremea aceea încă nu pătrunsese în gospodăria ei arhetipală şi milenară lumina electrică, şi pe cînd stă ea acolo la masă şi citeşte dintr-un cărţoi mare cu marginile filelor roşii despre cum Moise "aşază povăţuitor în locul său pe Iosua Navi", vine vecinul cutare al lui cutărică. Este u
