Perspectivele extinderii pun mari probleme planificatorilor construcţiei europene. Europa economică e nesigură în faţa unor eventuale opţiuni politice şi militare comune şi se încearcă trasarea unor graniţe - geografice sau culturale - prin care să se precizeze obiectivele şi limitele. Istoricul francez Charles-Olivier Carbonell crede că există un fond cultural comun anterior planurilor construcţiei europene. Europa ca "fiinţă istorică" există de mult, dar cetăţenii ei ar trebui să se formeze învăţînd nu doar despre ceea ce i-a despărţit, ci şi istoria comparată, să înveţe să observe analogiile, pentru a detecta un trecut împărtăşit, sursa unei identităţi comune. Acesta este fondul celor două volume care urmează să apară la Paris: O istorie europeană a Europei. Mituri şi fundamente şi De la o Renaştere la alta. Profesorul Carbonell a condus colectivul de autori al celor două volume şi explică în ziarul Le Monde (1 februarie) cum vede el raportul dintre istoriile naţionale şi istoria europeană: "Europenii ignoră faptul că sînt structuraţi de o comunitate culturală, ei nu au sentimentul că trecutul a elaborat un trunchi comun. În general, cărţile de istorie nu fac decît să analizeze pluralitatea memoriilor naţionale. Din istoria europeană ele nu reţin decît urmele fracturilor şi ale sfîşierilor, diferenţele şi antagonismele. Desigur, ele există, dar această istoriografie naţionalistă este în mod abuziv reducţionistă şi pesimistă. Ea examinează construcţia politică a Europei şi se plînge că nu a existat niciodată ca atare, cu excepţia momentelor cînd a fost impusă cu forţa de Carol Quintul, de Napoleon sau de Hitler. Există şi un alt punct de vedere din care poate fi examinată istoria Europei: cel al unui substrat cultural comun supravieţuind în pofida cezurilor. Nu ne propunem să ocultăm memoriile naţionale, ci să le adăugăm şi alte informaţii, cele ale unei Eur