Ca şi Gorică Pirgu, mondializarea asta mult hulită are părţile ei. Ca atîtea boli de nervi, ea aduce şi un beneficiu secundar omenirii, în general, şi omului în particularul său gravid de universal. Globalizarea participă la necurmatul proces de banalizare a răului, dar şi a binelui, de relativizare a scandalurilor zguduitoare care se îngrămădesc pe telexurile lumii conform viziunii shakespeariene: veştile rele vin în galop. Marele Brito ştia şi fără BBC. Prin acumulare, proliferare şi o largă comunicare în masă, prin măreaţa revoluţie informaţională, nenorocirile se insisifică, dar se şi aplatizează; porcăriile se egalizează, devenindu-şi alibiuri, de la Kosovo la Groznîi; anormalităţile "strigătoare la cer" intră în enigmatica normalitate a lumii. Principalul beneficiu - mic, dar voinic - este acela că nimeni de pe lumea asta nu mai poate emite, sărindu-i o vînă, că "asta numai la noi se poate întîmpla!" Cum "numai la noi"? La care noi? Nu sîntem toţi globalizaţi? Nimeni nu mai are dreptul să se pună în fason. Nimeni nu mai are de ce să se ţină fudul, fie cu patetism, fie cu sarcasm - cele două plăci tetonice ale "sufletului nostru ne - mîngîiet". Cel puţin eu, unul, aşa am înţeles dintr-un drum de două săptămîni prin lumea mare. Un amic ceh, refugiat în Frankfurt cam de pe vremea invaziei sovietice din '68, mi-a spus că e deprimat pentru cele prin care trece ţara sa. Ei, prin ce trece ţara lui, oricum premianta clasei la cursul lung de construcţie rapidă a capitalismului? Dotat cu mult humor negru - pe care nemţii din jur nu-l apreciază deloc - cehul nu intră în provocarea mea, reacţionînd concis: în Cehia, se fură enorm! "Cum să se fure enorm în Cehia?" l-am întrebat, ca românul sfidător; îmi povesti ultima şvainăraie (porcărie) trăită de el, acolo, recent, cu nişte bijuterii ale unei verişoare ale sale, turistă americană la Praga, căreia îi dispăruseră bi