În 1621 apărea un voluminos tratat de medicină semnat de Robert Burton, faţă bisericească şi umanist excentric în Oxfordul proaspăt dotat de Sir Thomas Bodley cu tomuri de scrieri antice şi moderne în greacă, lingua franca medievală şi în limbile vorbite ale zilei. Mare amator de lecturi pedante, erudit rafinat, cunoscător al celor mai stranii explicaţii astrologice, atras de matematică şi de ridicări topografice, autorul contribuise, alături de fondatorul celebrei Biblioteci Bodleiene, la instituirea unui suflu nou în lăcaşul umanioarelor universitare englezeşti. Lucrarea, masivă, înţesată de citate preţioase şi plină pînă la refuz de cele mai neaşteptate asociaţii de idei, se numea Anatomia Melancoliei, iar caracterul ei compozit nu îi surprindea pe contemporani. Burton era figură publică, dar avea pasiunea psihologiei şi petrecea îndelungi ceasuri tihnite între cărţile sale dragi.

Ierarhia şi corespondenţele Socotită subcapitol al teologiei, psihologia se dedica, programatic, dreptului echilibru dintre trup şi suflet, angajată într-o susţinută analiză a mecanicii umane, căreia îi studia tarele şi avea ambiţia de a-i oferi soluţii de îndreptare. Conflictul dintre materialitatea corpului şi non-corporalitatea minţii era, ca de la sine înţeles, obiect de studiu pentru omul de ştiinţă şi servul Bisericii. Autorul nostru nici nu era o excepţie în peisajul intelectual al vremii, manualele de psihologie circulînd în număr relativ mare şi prezentînd îndeobşte fiinţa umană ca un mic stat, guvernat de un corp de legi. Statul cel mic sau microcosmosul, Statul şi statul marelui cosmos erau, într-o consecventă grilă a corespondenţelor, concepute şi drept corpuri cu funcţiuni specifice şi alcătuite din organe coerent ordonate. Aveau, cu alte cuvinte, o fiziologie şi o anatomie, asupra căreia se apleca, firesc, învăţatul. Îngemănarea mecanicii fizice cu cea spiritual