Mall, sau fericirea! Ori de cîte ori ajung la Mall venind dinspre Calea Dudeşti, trăiesc o experienţă extraordinară. Am de fiecare dată impresia că strada ce duce acolo şi centrul comercial propriu-zis reprezintă două fragmente discontinue de timp, două segmente de urbanitate paradoxale, între care orice comunicare e întreruptă. Cred, din această cauză, că stau într-o zonă privilegiată a oraşului, unde mă pot fotografia păşind peste un meridian zero imaginar; cu un picior într-un spaţiu citadin labil, de sub care încep să triumfe - la propriu - structurile rurale insuficent asimilate. Cu celălalt, într-o urbanitate agresivă care îmi aminteşte de o celebră ureche roz clonată pe un spate de patruped. În mijlocul trotuarelor zdrobite şi al caselor cu pereţii bombaţi de igrasie, Mall reprezintă Utopia, fericirea pură. Principiul după care s-au ghidat constructorii săi, este, evident, nu toleranţa postmodernă în vogă azi, ci contrastul sfidător cu exteriorul. Astfel labirintului de uliţe din afară i se opune în magazin un univers rotund, igienizat şi aseptic, în mijlocul căruia tronează - n-o să credeţi! - chiar Fîntîna Vieţii. Pardoseala lucioasă şi vitrinele din jur oglindesc o lume mereu egală cu sine, orbitoare, ce refuză net ideea de schimbare şi implicita alterare a lucrurilor. Se vrea instaurată vîrsta beatitudinii ultime, a pierderii identităţii, a plutirii halucinante într-un teritoriu fără margini, în care totul a devenit deja posibil. Imaginile se răsfrîng în unghiuri drepte, părînd că se multiplică la nesfîrşit. Perspectiva avansează halucinant atît în adîncime cît şi în înălţime, creînd, printr-o iluzie optică abil coordonată, un spaţiu interior mult mai mare decît în realitate. Cele patru etaje ale magazinului par, la prima vedere, că nu comunică între ele. De abia mai tîrziu realizezi că sînt de fapt legate prin ascensiunea paradoxală a scărilor rula