Primăvara anului 1988 curgea în limitele normalului pentru preşedintele Ceauşescu: o mega-vizită de vreo două săptămîni, în aprilie, prin Indonezia - Australia - Vietnam - Mongolia şi, evident, obişnuitul buchet de vizite de lucru prin ţară: din Harghita pînă în Teleorman, şantierele rîurilor Argeş, Dîmboviţa... E drept, normalitatea avea ceva fisuri: în aceeaşi primăvară, Libération publicase un articol scris de Dan Petrescu, precum şi un interviu cu Liviu Cangeopol - ambii ieşeni şi cam doritori să facă "anatomia răului românesc" (titlul articolului lui Petrescu, dacă nu mă înşel). Oricum, la două reci veneau şi două calde: pe la început de iunie, tot presa franceză reţinea o zisă a mitropolitului transilvan Antonie Plămădeală, cum că reportajele despre politica de sistematizare nu sînt decît "pură propagandă a Occidentului". La Paris, Nicolae Giosan (etern-figurativul preşedinte al MAN) îşi întîlnea "omologul" francez (Chaban-Delmas, président de l'Assemblée Nationale), care a fost mai curînd rezervat; noroc cu Alain Poher (preşedintele Senatului francez), care a mai dres busuiocul lui Giosan, ca unul care prefaţase încă de la mijlocul anilor '70 cîteva dintre cele mai fantasmagorice cărţi despre Ceauşescu apărute la Paris. La mijloc de iunie '88 a picat bomba: în urma unei afaceri în esenţă tenebroasă încă, în portul Sulina sînt descoperite depozitate tone de deşeuri toxice. Regimul trece la represalii: printre alţii, Ilie Văduva este văduvit de ministerul comerţului, iar premierul Dăscălescu primeşte mustrări; şapte persoane primeau condamnări între 11 şi 18 ani de închisoare; în zilele crizei, pînă şi minusculul ziar "Sportul" a fost nevoit să cedeze cauzei jumătatea stîngă a primei pagini. La drept vorbind, afacerea asta a picat mănuşă pentru regim, cu atît mai mult cu cît una dintre cele mai noi acuze ce se aduceau în epocă României (dincolo de dreptur