"N-am scris o carte de judecător. Nici una de poliţai" - aşa răspunde Bernard-Henry Lévy la întrebarea dacă totalitarul Sartre nu îl condamnă pe stendhalianul Sartre, pe care eseistul l-ar "reabilita" în cartea lui recentă, Le Siècle de Sartre. Fiindcă termeni ca a condamna sau a apăra i se par lui Bernard-Henry Lévy nepotriviţi pentru o dezbatere intelectuală. ...Şi nu-i sare nimeni la beregată, să-l acuze de apolitism, de pseudo-echidistanţă (care, nu-i aşa?!, ştim noi ce ascunde...), de ambiguităţi dilematice, nu, dimpotrivă, cartea lui despre Sartre (ah, acest lacheu pervers al Kremlinului!) nu numai că se află în fruntea topurilor la vînzările în librărie, ceea ce oricum e un scandal care denotă, evident!, putreziciunea morală şi intelectuală a Occidentului, mai infestat de stîngism decît Dunărea de cianură, dar şi este privită de publicaţiile cele mai diverse, de la suplimentul literar al Figaro-ului la cel al Monde-ului, de la Le Nouvel Observateur la Magazine littéraire ca un eveniment. Ca un eveniment cultural. La Bucureşti, domnul Bernard-Henry Lévy ar fi păţit-o. Cum, adică, să-şi permită luxul imoral de a refuza să fie "judecător" sau "poliţai"?! Se teme, oare, de judecători sau de poliţai? Are, cumva, conştiinţa încărcată? Au nu e criticul literar, exegetul, comentatorul un fel de controlor de bilete în tren?! - cum se stropşeşte un volintir al moralismului, neaducîndu-şi probabil aminte că tocmai aşa, Biletul la control!, se numea o carte de eseuri a fostului redactor-şef al Scînteii anilor '60, altminteri "bête noire" a volintirului (dar cartea lui Dumitru Popescu era realmente interesantă, iar cînd se va scrie o bună, vreau să spun non-moralistă, istorie a mult-puţinelor încercări de aerisire a comunismului românesc, nu va putea fi ocolită). Are şi moralismul capcanele lui, iar melodramaticului volintir angajat în bătălia anticomunistă după căd