În recent încheiata Cupă a Africii la fotbal, echipa Coastei de Fildeş a cunoscut momente dificile, pe teren dar mai ales în afara stadionului. Eliminată (la golaveraj) încă din serii, echipa a fost sancţionată sever de conducătorul statului, generalul Guei: jucătorii şi antrenorii au fost duşi în capitală (Yamoussoukro) şi consemnaţi într-o cazarmă, unde li s-au predat cursuri de educaţie civică. Opinia publică, dacă e să credem mess-media din Coasta de Fildeş, a aprobat masiv hotărîrea guvernului. Generalul Guei le-a adus totodată la cunoştinţă jucătorilor că, dacă mai repetă o astfel de ispravă, vor face serviciul militar complet (optsprezece luni). Povestea a inspirat comentarii ironice, precum acela al lui Bernard Pivot (mare amator de fotbal) care n-a scăpat prilejul - în rubrica lui din Le Journal du Dimanche - să observe că generalul a dat, totuşi, dovadă de mărinimie: în definitiv, putea să-i condamne pe fotbalişti la închisoare, putea să-i împuşte ori să-i dea la crocodili. Cazarma nu a reprezentat, în fond, decît un fel de purgatoriu, un spaţiu al purificării şi al eliberării de complexe. Ceva mă face să cred că jucătorii formaţiei reprezentative din Coasta de Fildeş au suportat cu înţeleaptă resemnare puniţiunea decisă de şeful statului. I-am văzut, de altfel, în nişte imagini televizate: abătuţi, uşor nervoşi dar în nici un caz distruşi sufleteşte. Există, într-adevăr, pedepse mult mai aspre, cu menţiunea că nu trebuie să ne gîndim numaidecît la închisori şi la plutoane de execuţie. Voi cita mai întîi, în acest sens, o mărturie inatacabilă. După cum se ştie, celebra Marguerite Duras s-a ilustrat, către finele vieţii (stimulată, probabil, şi de imensul succes al romanului Amantul ) şi printr-o serie de excentricităţi mondeno-mediatice: a intervenit, cu articole ce dovedeau o totală neînţelegere a faptelor, în complicate afaceri judiciare, a intervi