"Am avut de-a face cu un hoţ care spunea: «eu nu îmi găsesc rostul în societate; am fost la case de corecţie, în penitenciare, dar în societate nu ştiu ce să fac. Mă uit pe stradă şi nu-mi vine decît să fur. Stau două-trei luni în libertate, fur, după care iar intru în închisoare. Eu nu ştiu ce să fac în libertate»". Ceea ce povesteşte locotenentul Ion Gheorghediac, ofiţer la Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, poate explica recidiva. Cînd un infractor iese din închisoare, nu se mai simte în mediul lui. Sau, de cele mai multe ori, nu vede în eliberare o a doua şansă, ci posibilitatea de a-şi continua "activitatea" la un nivel mai înalt. De altfel, Maximilian Nicolae, locotenent în cadrul aceluiaşi institut, spune că, pentru infractori, stagiul la închisoare "e un element de mîndrie şi onoare. Cînd ies din penitenciar, sînt foarte respectaţi în mediul lor. Nu numai că nu regretă ce au făcut şi nu vor să se integreze, dar, dimpotrivă, vin ca şi cînd ar fi absolvit o facultate şi se prezintă cu diploma la locul de muncă". Nicolae admite că nu toţi sînt aşa. Unii regretă, după experienţa închisorii, ce au făcut şi "vor să şteargă pata din viaţa lor". Dar tot el subliniază că "foarte mulţi clienţi ai penitenciarelor încep de tineri, cu centrele de reeducare, cu penitenciarul pentru minori şi tineri şi ajung apoi în cele pentru adulţi". Nicolae crede că, pe lîngă faptul că motivaţia infracţiunii - mediu social şi economic precar - persistă, infractorul se obişnuieşte cu acest mod de viaţă. "Unii observă că în cinci minute faci rost de o sumă mare de bani furînd, în timp ce după munca de o lună cîştigi mai puţin". Apoi intervine "şcoala" făcută în penitenciar. Acolo intră pe mîna infractorilor versaţi, care îi învaţă trucuri noi. "Cînd ies afară, vor să pună în practică ce au învăţat. La fel ca un absolvent de învăţămînt". Locotenentul Nicolae